Percheziții DIICOT în Olt, Teleorman și București. Interlopul Bercea Mondialu, printre cei vizați și acuzați de camătă și șantaj
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au pus în aplicare – miercuri, 2 aprilie 2024 – 11 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Olt, Teleorman și în municipiul București, într-un dosar penal având ca obiect „săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj”.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, printre cei vizați se află și temutul interlop Bercea Mondialu, alături de alți membri ai familiei sale.
Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul anului 2022, „cinci făptuitori au inițiat și constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care au pretins dobânzi lunare, cuprinse între 10 și 40 % din valoarea împrumuturilor acordate, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare”.
„Membrii grupării de criminalitate organizată au recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice”
În cadrul grupului infracțional organizat, de tip piramidal, „deciziile legate de operațiunile de cămătărie referitoare la selectare persoanelor și stabilirea condițiilor în care li se acordă împrumuturi, au revenit liderului, ceilalți membrii având sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-au fost majorate dobânzile și li s-au impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite”, au transmis reprezentanții DIICOT prin intermediul unui comunicat.
„De asemenea, în situația în care persoanele împrumutate nu și-au mai putut onora obligațiile asumate, membrii grupării de criminalitate organizată au recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice, în vederea recuperării debitelor.
Sumele obținute din activitatea infracțională au fost folosite de făptuitori pentru achiziționarea de bunuri mobile sau imobile (autoturisme de lux, case, apartamente, terenuri)”, au mai precizat reprezentanții DIICOT.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. Activitățile sunt realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Bercea Mondialu a încercat să omoare un fost viceprimar al Slatinei
În octombrie 2020, Sandu Anghel a fost condamnat la 13 ani şi 272 de zile de închisoare, de Curtea de Apel Craiova, după ce a încercat să îl omoare, în 2009, pe un fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei. În același dosar, fiul interlopului a primit o pedeapsă de 9 ani și jumătate de temniță.
Bercea Mondial a mai fost condamnat și pentru că și-a înjunghiat un nepot, în anul 2011, moment în care a fost arestat preventiv. În 2014 el a primit o pedeapsă de 8 ani și 9 luni de închisoare și a ieșit condiționat din penitenciar în 2019.
Bercea Mondialu a mai fost judecat, în trecut, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. (alte detalii AICI)
Citește și: