VIDEO: „Lasă furculița jos”. Un bărbat organiza jocuri ILEGALE de poker și cerea participanților 1.500 de lei. A fost prins „în pauza de masă”

Publicat: 17 03. 2023, 07:49
Actualizat: 17 03. 2023, 17:47

This browser does not support the video element.

Poliția a făcut percheziții într-un dosar în care se fac verificări cu privire la organizarea ilegală de jocuri de noroc. Suspectul principal este un bărbat care încasa de la fiecare participant între 500 și 1.500 de lei. Oamenii legii au descins chiar în momentul în care individul și mai mulți apropiați luau masa.

„În fapt, în perioada martie 2022 – prezent, un bărbat ar fi organizat, în mod clandestin, jocuri de noroc cu cărți de joc, pe diferite sume. Din cercetări, s-a stabilit că la aceste activități desfășurate, atât la adresa sa din Sectorul 1, cât și la o proprietate din județul Ilfov, ar fi participat mai multe persoane, de la care bănuitul ar fi pretins și primit între 500 și 1.500 de lei, pentru participare”, conform unui comunicat al Poliției Capitalei.

Polițiștii și procurorii au făcut miercuri și joi percheziții și l-au prins pe suspect când era în pauza de masă.

„Lasă furculița jos”, se aude strigând unul dintre mascați.

Sume impresionante de bani găsite la percheziții

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe seturi de jetoane care ar fi fost folosite pentru desfășurarea jocurilor, precum și aproximativ 50.000 de lei, 13.650 de euro și 100 de dolari. Totodată, de la organizatorul jocurilor au mai fost ridicați 20.000 de lei și 2.000 de euro.

Bănuitul a fost dus la audieri și urmează ca oamenii legii să dispună măsurile legale în acest caz.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată.

Vă recomandăm să citiți și:

FOTO-VIDEO | Procurorii DIICOT au destructurat o rețea uriașă de prostituție! Au fost făcute 38 de percheziții domiciliare

Parchetul European, condus de Laura Codruța KOVESI, vrea să îi prindă pe cei care încalcă sancțiunile împotriva Rusiei

EXCLUSIV | DIICOT a destructurat mai multe rețele de trafic de migranți: patru dosare penale, 90 de suspecți și 170 de migranți prinși chiar în ziua perchezițiilor la pensiuni și parcări din zona de vest!