Pericolul de la Marea Neagră care poate produce oricând o tragedie! Salvamarii avertizează: „Te poți îneca!”

Publicat: 14 08. 2025, 11:10
Pericolul de la Marea Neagră care poate produce oricând o tragedie! Salvamarii avertizează: „Te poți îneca!”

Pericolul de la Marea Neagră care poate produce oricând o tragedie! În plin sezon estival, salvamarii avertizează asupra unui fenomen care poate lua vieți. La doar câțiva metri de mal, în anumite stațiuni de pe litoralul românesc, acest fenomen îi poate pune în primejdie pe înotători.

Salvamarii avertizează asupra unui pericol care ar putea să provoace tragedii, la malul mării. La doar câțiva metri de mal, în anumite stațiuni de la Marea Neagră, are loc un fenomen îngrijorător. Se formează gropi adânci de câțiva metri, iar înotătorii pot fi pur și simplu înghițiți de mare.

Pericolul de la Marea Neagră care poate produce oricând o tragedie: gropi adânci la câțiva metri de mal

Cea mai adâncă groapă de acest tip se află în stațiunea Costinești, una dintre cele mai aglomerate zone de pe litoral. Groapa apare în zona unei plaje nou construite în stațiune. Când marea este agitată, steagul roșu este arborat pe plajă, iar salvamarii interzic accesul turiștilor în apă. În urma furtunilor, 2 gropi mari s-au format în Costinești.

„Cea de pe plaja nou construită (n.r. referire la groapa formată) pare să aibă chiar și 20-25 de metri. Pur și simplu fierbe apa acolo. Este periculos și pentru salvamari, dar și pentru oricine altcineva”, declară Nicu Serafim, șeful salvamarilor din Costinești.

Mulți dintre turiști nu știu despre existența gropilor. Altfel, în Eforie Nord, salvamarii verifică zona, după fiecare furtună, pentru a descoperi unde sunt gropile. Persoanele care nu știu să înoate și care ajung într-o zonă mai adâncă riscă să se înece. Ultimele verificări au arătat că există 7 gropi pe litoral.

„Se formează multe gropi datorită curenților, datorită furtunilor. Unele se astupă, unele se formează în funcție de cum se mișcă apa mării. Periculoase, da, sunt periculoase. Dacă nu știi să înoți și ajungi într-o zonă unde apa e puțin mai adâncă, te poți îneca. Numai că ele sunt balizate, verificăm des balizajul, verificăm adâncimea apei”, a spus Gelu Vătămănescu, șeful salvamarilor din Eforie, potrivit Digi24.

Autorul recomandă:

Nămolul de Techirghiol vândut pe plajele din România pentru beneficiile sale asupra sănătății nu este unul autentic. Ce conține, de fapt

Alertă pe litoralul românesc: Steagul roșu este iar arborat! Valurile ajung și până la 2 metri înălțime

Stațiunea de la Marea Neagră unde „AURUL NEGRU” vindecă mii de turiști veniți din toată țara. Ce obiective poți vizita aici

Top 7 plaje de la Marea Neagră care au nisip fin și intrarea lină în apă. Pot fi perfecte pentru familiile care au copii

Sursă foto: colaj Shutterstock