Peste 100 de persoane blocate în mașini pe drumuri/Intervenţii în 7 judeţe şi în Bucureşti: un bebeluș a avut nevoie de îngrijiri medicale
Confrom informării publicate, sâmbătă, de IGSU, pompierii, dar și polițiștii intervin în ajutorul cetățenilor afectați de vremea rea, în contextul codului galben de polei, viscol și ninsori. Astfel, sâmbătă dimineața, peste 100 de persoane au rămas în mașini blocate pe drumuri în toată țara, scrie Mediafax.
UPDATE: ora 15:00 – Echipele IGSU au intervenit sâmbătă în 16 localităţi din 7 judeţe şi în Bucureşti, 46 autovehicule, unde aproximativ 75 persoane fiind blocate din cauza zăpezii depuse pe carosabil, iar un bebeluş a avut nevoie de îngrijiri medicale.2 ambulanţe private, cu 8 pacienţi dializaţi au rămas blocate în zăpadă la Buzău. Peste 1.200 de consumatori din 5 judeţe au rămas fără energie electrică. La ora 14.00, 2 sectoare de drum naţional şi 27 de drum judeţean erau închise.
”La momentul raportării (ora 14:00) sunt intervenţii în desfăşurare în 16 localităţi din 7 judeţe (Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Prahova) şi municipiul Bucureşti, unde 46 autovehicule cu aproximativ 75 persoane sunt blocate din cauza zăpezii depuse pe carosabil. 1 minor în vârstă de 10 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital, conştient”, anunţă IGSU.
Două ambulanţe private care transportau la domiciliu 8 pacienţi dializaţi nu pot înainta din cauza carosabilului acoperit de zăpadă, pe tronsonul de drum DN 2C, Călţuna – Albeşti, iar în sprijinul acestora au intervenit echipaje din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale.
Nu sunt semnalate urgenţe la care echipajele de intervenţie să nu poată ajunge.
De asemenea, la această oră, nu sunt autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteo nefavorabile.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează avarii în 12 localităţi din 5 judeţe (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Tulcea şi Teleorman) însumând un număr de aproximativ 1.222 consumatori finali afectaţi.
Știrea inițială
Pompierii intervin în 8 județe, Brăila, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, dar și în Municipiul București , unde 58 de mașini cu aproximativ 106 persoane sunt blocate din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Persoanele blocate în mașini nu au solicitat îngrijiri medicale.
Conform IGSU, nu au fost semnalate urgențe la care echipajele de intervenție să nu poată ajunge.
„La această oră, nu sunt autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile”, transmit pompierii.
În județele Dâmbovița, Prahova și Teleorman au fost înregistrate avarii la alimentarea cu energie electrică în 23 localități, iar un număr de 3.949 de cetățeni au fost afectați.
În ce privește rețeaua de drumuri, traficul rutier este închis pe 3 tronsoane de drum național, unul între județele Brăila și Ialomița, dar și un altul între județele Ilfov și Călărași, dar și un tronson de drum din județul Ialomița.
În județele Brăila, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova și Teleorman, 21 de tronsoane de drum sunt închise.
Traficul este restricționat pentru autovehiculele cu masa maximă totală mai mare de 3,5 tone pe 3 tronsoane de drum national, între județele Brăila și Ialomița, între Ialomița și Buzău, precum și între Ialomița și Prahova.
Pe două tronsoane de drum național, în județul Călărași, au fost impuse restricții pentru autovehiculele cu masă mai mare de 7.5 tone.
Cât privește traficul aerian, pe Aeroportul Internațional ”Mihail Kogălniceanu” Constanța o pistă a fost închisă sâmbătă dimineață, în intre orele 7:10 – 11:00 din cauza gheții și poleiului de pe pistă.
Referitor la traficul naval, în județul Constanța, manevrele au fost suspendate în toate porturile maritime, iar în județul Tulcea, manevrele au fost suspendate în Bara Sulina.
„Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizate și acționează integrat pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient. Situația este monitorizată permanent, iar forțele din teren intervin în dinamică, în funcție de evoluția operativă. Recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să evite deplasările în zonele afectate dacă nu sunt absolut necesare”, au transmis pompierii IGSU.
Foto: Facebook/Meteoplus
Autorul recomandă: