Peste jumătate dintre români consideră că țara este sigură din punct de vedere al securității naționale
Un procent de 51,1% dintre români apreciază că România este o țară sigură din perspectiva securității naționale, potrivit unui studiu realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului Strategic Thinking Group, în cadrul proiectului „Noul Patriotism Economic”, inițiat de revista NewMoney.
Peste jumătate dintre români consideră că țara este sigură
Datele complete ale cercetării vor fi prezentate pe 19 martie, în cadrul evenimentului „Barometrul Securității Naționale – Securitate în transformare: percepții publice și priorități de înzestrare militară”, organizat la Palatul Parlamentului, anunță informat.ro.
Dezbaterea este realizată în parteneriat cu Institutul Aspen România și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și va reuni oficiali, experți în securitate, reprezentanți ai industriei de apărare și membri ai mediului academic.
Conform sondajului, 17,9% dintre respondenți consideră că România este „foarte sigură”, iar 33,2% o percep ca fiind „mai degrabă sigură”. În același timp, 46,5% dintre români apreciază că țara este nesigură: 27% o consideră „mai degrabă nesigură”, iar 19,4% „foarte nesigură”. Restul de 2,4% nu au oferit un răspuns.
Percepția de insecuritate este mai pronunțată în rândul persoanelor vârstnice
Analiza sociologică indică diferențe semnificative între diverse categorii sociale. Astfel, percepția pozitivă asupra securității este mai frecventă în rândul tinerilor sub 30 de ani (70%), al persoanelor cu studii superioare (74%), al bărbaților (59%) și al locuitorilor din mediul urban (61%), în special din București (61%). De asemenea, votanții (77%) și USR (81%) tind să considere într-o proporție mai mare că România este sigură.
Pe de altă parte, percepția de insecuritate este mai pronunțată în rândul persoanelor vârstnice (54%), al celor cu nivel scăzut de educație (61%), al femeilor și al locuitorilor din mediul rural (56%). Totodată, votanții AUR (62%) se regăsesc într-o proporție mai mare în această categorie.
Remus Ștefureac: „Sentimentul de siguranță nu este uniform în societate”
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, subliniază că, deși majoritatea românilor percep țara ca fiind sigură, sentimentul de securitate nu este distribuit uniform în societate.
”Deși majoritatea românilor consideră că România este o țară sigură, percepția securității naționale este puternic diferențiată între segmente socio-demografice. Grupurile mai tinere, urbane și cu nivel ridicat de educație tind să aibă o percepție mai pozitivă asupra securității statului, în timp ce segmentele mai vulnerabile social și locuitorii din mediul rural manifestă un nivel mai ridicat de anxietate.
Această distribuție inegală a percepției indică faptul că sentimentul de siguranță nu este uniform în societate, ci reflectă diferențe de integrare socială și de încredere în instituții. Din perspectiva securității naționale, aceste clivaje sunt relevante deoarece segmentele care percep un nivel mai ridicat de insecuritate pot deveni mai receptive la discursuri alarmiste, perspective populiste sau la narațiuni destabilizatoare”, a spus Directorul INSCOP Research, conform Informat.ro.