Lui Piedone i-a fost prelungit controlul judiciar. Acesta a depus deja contestaţie

Publicat: 22 10. 2025, 17:42

Cristian Popescu Piedone se află în continuare sub control judiciar, după ce Curtea de Apel Braşov a decis prelungirea măsurii privative. Argumentele aduse de magistraţi au motivat cu „circumstanțe personale care creionează profilul inculpatului”. 

Cristian Popescu Piedone acuză instanţa că vrea să-şi facă reclamă pe spinarea sa şi că s-a folosit mai mult de bârfele din spaţiul public decât de argumente juridice în motivarea făcută.

„Sentimentul de insecuritate care a fost creat în cadrul comunităţii din cauza conduitei inculpatului” este un alt argument pe care instanţa îl aduce în sprijinul deciziei de prelungire a controlului judiciar. 

Garanţia inhibării unei eventuale conduite antisociale a acestuia”, consemnează instanţa în motivare. 

Contactat de Gândul, Cristian Popescu Piedone a declarat că deja s-a depus contestaţie, iar joi ar urma să apară în faţa instanţei.

„Există contestaţie la control judiciar. Judecătorul e tendenţios, se ia de „mediul meu”. Care e mediul meu? Ambiant, acvatic? Motivează că fără antecedenete penale, dar spune „mediul meu”. Poate n-a citit acest dosar. Judecătorul este şi preşedinta Tribunalului Braşov şi au nevoie de promovare, probabil”, a declarat Piedone, pentru Gândul.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Piedone, la un pas de a fi ARESTAT, pentru că s-a „auto-sedat”. A întârziat la controlul judiciar fiindcă nu s-a mai putut trezi din somn

DNA a deschis un nou dosar pe numele lui Piedone. Cum l-au supravegheat procurorii pe fostul șef ANPC