După luni de întârziere, Bugetul pe 2026 a fost votat. 319 voturi pentru, 104 voturi împotrivă, o abținere

Publicat: 20 03. 2026, 08:17
Actualizat: 20 03. 2026, 14:00

Parlamentul României a suspendat joi noapte dezbaterile pe bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat pe 2026. Vineri, aleșii vor continua dezbaterile iar Legislativul va da votul final pe bugetul din acest an al României.

Dezbaterile sunt reluate vineri, în jurul orei 10.00, cu bugetul Ministerului Culturii.

Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul Parlamentului că „cea mai gravă greșeală pe care o putem face este să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul”, a spus Bolojan.

Premierul a adăugat că România se află pe calea bună, dar că „avem în față o muncă de ani de zile”.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pachetul social dorit de PSD va fi inclus în buget. Varianta alesă a fost să se ia banii de la drepturile salariale câștigate de magistrați în instanțe:

„Aveam două posibilități. Prima, să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli.

Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și practic amânarea acestora pentru anii următori”, a declarat Bolojan la finalul discuțiilor din Parlament.

Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 391.728,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 714.329,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 527.413,3 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 135.684,5 milioane lei.

Conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2026 și proiecția acesteia pe anii 2027-2029, proiectul de buget pentru anul 2026 este configurat pe baza următoarelor estimări referitoare la indicatorii macroeconomici și bugetari, bazate pe Prognoza de toamnă 2025 a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză:

  • PIB: 2.045.186 milioane lei;
  • creștere economică: 1%;
  • inflație medie anuală: 6,5%;
  • veniturile bugetului general consolidat (BGC): 736.532 milioane lei;
  • ponderea veniturilor totale în PIB: 36,0%;
  • cheltuielile BGC: 864.283,7 milioane lei;
  • ponderea cheltuielilor totale în PIB: 42,3%;
  • deficit: 127.751,7 milioane lei;
  • deficit – pondere în PIB: 6,2%;
  • șomeri (număr total persoane): 265.000;
  • câștig salarial mediu net lunar: 5.555 lei.

Deficitul bugetar ESA în anul 2026 este estimat la 6,0% din PIB, iar deficitul bugetar cash se estimează în anul 2026 la valoarea de 6,2% din PIB. Se estimează că la sfârșitul anului 2026, ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 61,8% în PIB.

Dacă se au în vedere activele financiare lichide, nivelul datoriei guvernamentale nete (reprezentând datoria guvernamentală brută minus activele financiare lichide) se va situa la circa 51,5% din PIB, arată raportul comun al Comisiilor de buget Finanțe pe bugetul din 2026.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ÎCCJ anunță că dă în judecată Guvernul Bolojan. Decizia vine după ce Executivul a decis să mute banii magistraților la ajutoare

Pacea PSD-PNL a fost pulverizată la dezbaterile pe Buget. Grindeanu: „Răbdarea noastră a atins o limită” / Bolojan: „Uitându-mă la colegii mei de la PSD, mi-e rușine de rușinea lor” / Opoziția: în sală sunt două stafii. Ședința a fost suspendată la ora 3.00