PMB: ASPA a sterilizat 2.000 de câini în 2021 și 2022. O nouă campanie începe în weekend

Publicat: 25 01. 2023, 12:32
Sursa foto: Shutterstock

Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat miercuri că ASPA a sterilizat, în ultimii doi ani, 2.000 de câini.

Totodată, instituția anunță că demarează o nouă campanie de sterilizare, chiar în acest weekend.

Personalul ASPA a ridicat între 21 și 24 ianuarie 40 de câini din diverse zone ale Capitalei, dintre care 26 în zona Lacului Morii.

„Sterilizarea este singura soluţie civilizată pentru a preveni înmulţirea necontrolată şi abandonul câinilor pe străzi. ASPA continuă campania de sterilizări şi microcipări gratuite pentru câinii de rasă comună cu deţinător în acest weekend în sectoarele 1, 2 şi 4 din Bucureşti”, a transmis, miercuri, Primăria Bucureşti, citată de news.ro.

Instituţia precizează că, în ultimii doi ani, ASPA a sterilizat 2.000 de câini cu deţinător în cadrul campaniilor de sterilizări gratuite.

De asemenea, municipalitatea a precizat că, în perioada 21.01.2023 – 24.01.2023, echipajele ASPA au acţionat în fiecare zi în zona Lacul Morii, precum şi în alte zone ale Municipiului Bucureşti şi au ridicat 40 de câini din teritoriu, în medie 10 câini/zi.

26 dintre animale au fost ridicate din zona Lacul Morii 21.01.2023 – 24.01.2023.

„În perioada 03.01.2023 – 20.01.2023, ASPA a capturat de pe raza Municipiului Bucureşti 152 de câini, în medie 9 câini/zi”, a mai transmis minicipalitatea, potrivit sursei citate.

Poliția Locală Sector 6: În 2023, ASPA a fost sesizată în 85 de cazuri, dar doar de 7 ori a intervenit!

Poliţia Locală Sector 6 arată că Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a avut doi ani la dispoziţie să organizeze recensământul câinilor fără stăpân.

Nu numai că nu a făcut asta, dar nici măcar la solicitările înaintate nu a răspuns, arătând nepăsare, remarcă instituția.

În contextul celor reclamate, Poliția Locală Sector 6 precizează că de la începutul anului şi până în prezent prinzătorii ASPA au sosit doar la şapte sesizări din cele 85 trimise pentru ridicarea câinilor maidanezi.

ASPA și-a prezentat poziția oficială luni seară. Astfel, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București a anunțat că în 2022 a capturat din Capitală aproximativ 1.700 de câini. Iar cei mai mulți dintre ei, 381, au fost capturați în Sectorul 6.

Cei de la ASPA susțin că instituția este responsabilă de capturarea câinilor fără stăpân care circulă liber și fără însoțitor pe domeniul public din Capitală, dar insistă că și primăriile de sector ar trebui să captureze câini.

Singura primărie de sector din București care are un astfel de serviciu înființat este Primăria Sectorului 1. Acest serviciu capturează câinii de pe raza S1 și îi cazează în adăpostul propriu de la Odăi”, arată pe Facebook ASPA.