Politehnica București construiește un nou cămin studențesc. Valoarea proiectului depășește 38 milioane lei, din PNRR. Câte locuri de cazare va avea

Publicat: 25 02. 2026, 09:34

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti va avea un nou cămin studenţesc în complexul Regie, cu o capacitate de 170 de locuri, care va fi realizat prin intermediul unui proiect cofinanţat din PNRR, scrie G4Media. Valoarea totală a proiectului depășește 38 milioane lei, dintre care cheltuielile totale nerambursabile reprezintă peste 34 milioane lei. 

Universitatea Polithenica București, în calitate de beneficiar, lansează miercuri proiectul „Cămin Studențesc Campus Regie”, în cadrul apelului „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua clădire va avea o suprafață construită desfășurată totală de 5.901 mp în Campusul studențesc Regie și are ca dată de finalizare 31 august 2026.

De asemenea, un comunicat de presă al instituției de învățământ superior precizează că noul cămin, cu o valoare de 38,2 milioane de lei și o capacitate de 170 de locuri, va fi destinat în special stundeților proveniți din categorii dezvantajate și va contribui la asigurarea dimensiunii sociale și incluzive a învățământului superior în regiunea București-Ilfov.

„Proiectul răspunde priorităţii europene strategice de susţinere a tranziţiei verzi prin educaţie şi formare, precum şi unor provocări esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă cu care se confruntă învăţământul universitar din România, mai ales în contextul finanţării reduse din ultimii ani, a situaţiei socio-economice a tinerilor şi libertăţii de mobilitate a acestora”, se arată în comunicat.

RECOMANDAREA AUTORULUI: