Povestea fiului care a murit de COVID de ziua de naștere a mamei sale. Preot: Erau în același spital, în saloane diferite, dar ea nu a știut
Preotul Radu Rus din Oradea povestește că pandemia de COVID-19 a afectat viața întregii comunități și își amintește de cazul unui tânăr care a murit de ziua mamei lui, iar aceasta nici măcar nu a știut, deși era internată în același spital.
Preotul a explicat, într-un interviu acordat Digi24, că pentru mulți români, credința a fost ca un scut în fața valului de amărăciune adus de pandemie.
„Fiul care-și pierde viața chiar în ziua de naștere a mamei lui, fără ca ea să știe, erau internați în saloane separate. Mama află în final, singurul fiu, am sunat-o ca să o încurajez, să ii spun o vorba de alinare, atât cât se poate alina omul în astfel de clipe grele, și care mi-a oferit o lecție de viață.
Nu știu dacă ar fi reușit să rămână într-un echilibru al vieții fără această încredere că merge copilul ei într-o viață mai bună. Așa mi-a și spus: am convingerea și încredințarea că Dumnezeu l-a vrut mai aproape de el decât a fost în lumea aceasta. Și dacă Dumnezeu mi l-a dăruit atunci când mi l-a dăruit, am încredințarea că s-a întors la Dumnezeu și îi este bine acolo”, spune părintele.
Preotul Radu Rus s-a vaccinat și crede cu tărie că doar om cu om putem opri pandemia
Preotul Radu Rus spune că atât el, cât și membrii familiei sale s-au vaccinat și le recomandă și altora să îi urmeze exemplul.
El crede că doar prin contribuția individuală a fiecăruia putem opri pandemia.
„Dacă avem perspectiva veșniciei în viața noastră, dacă trăim cu gândul acesta că indiferent ce ni se întâmplă în viață, pe acest Pământ, nu se termină totul aici, nu e finalul, asta ne dă speranță, putere, încredere, să depășim mai ușor situațiile de criză”, mai spune acesta.
„Am fost martor al unor drame”
Părintele mai spune că pandemia ne-a luat multe, dar nu ne poate lua credința și speranța, iar acestea ne pot ajuta să mergem mai departe.
El adaugă că a fost martorul multor drame personale în această pandemie, dar și martorul suferinței generale a credincioșilor.
„Rămâne echilibrul pe care ți-l aduce credința și speranța că dincolo de orice ajutorul lui Dumnezeu în viețile noastre rămâne, este unul constant, chiar dacă sunt momente în care ni se pare că nu simțim prezența lui Dumnezeu în viețile noastre. (…) Am fost martor al suferinței generale a comunității de credincioși, care nu și-au putut trăi credința plenar, n-au mai putut participa la slujbele bisericii și am fost martor al unor drame personale legate de dispariția unor persoane dragi din familiile enoriașilor noștri”, mai spune el.