Prefectul Capitalei anunță în ce condiții școlile din București vor intra în scenariul roșu. S-a depășit cifra de trei infectări la mia de locuitori!

Publicat: 13 10. 2020, 15:40
Actualizat: 13 10. 2020, 15:40
Prefectul Capitalei anunță în ce condiții școlile din București vor intra în scenariul roșu. S-a depășit cifra de trei infectări la mia de locuitori! / Sursa FOTO: mpinteractiv.ro

Situația în Capitală este cu adevărat alarmantă după ce s-a depășit pragul de trei infectări cu noul coronavirus la mia de locuitori. La finalul unei ședințe la care a luat parte și ministrul Educației, Monica Anisie, prefectul Gheorghe Cojanu a anunțat în ce condiții școlile bucureștene vor trece în scenariul roșu stabilit de autorități.

Prefectul Capitalei anunță că, deocamdată, situația nu impune trecerea tuturor școlilor în online. Prudență pare a fi cuvântul de ordine ales de Gheorghe Cojanu.

Gheorghe Cojanu vorbește despre intrarea școlilor în scenariul roșu

Unitățile de învăță preuniversitar din Bucureşti vor trece în scenariul roşu de funcţionare numai atunci când rata de incidenţă a Covid-19 va fi de circa 3,4 la mia de locuitori și asta timp de trei zile consecutiv, anunță prefectul Capitalei.

Gheorghe Cojanu a explicat de ce nu trebuie băgată panica în bucureșteni: „După ce se va depăşi cifra de 3 se vor lua măsuri, dar nu vom lua la 3,05, vom aştepta spre 3,4, ceva de genul acesta, ţinând cont şi de populaţia reală. (…) Dacă vom constata că creşterea durează trei zile la rând, după ce se depăşeşte rata de incidenţă 3 vom lua o hotărâre în cadrul Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, la recomandarea DSP-ului. (…) Populaţia reală nu mai e 2.153.000, e undeva la 2.500.000 şi atunci nu putem – haideţi să vă dau absurd – la 3,01, gata, închidem şcolile. Plus că aşteptăm un palier de 3 zile să vedem că cifra creşte şi atunci bineînţeles că rapid, în a treia zi, vom da o hotărâre”.

Ședința de marți, ținută la Prefectura Capitalei, a fost condusă de Gheorghe Cojanu, iar la ea a participat, pe lângă alți factori de decizie din aparatul guvernamental, și ministrul Educaţiei, Monica Anisie.