Premieră în ultimii ani: termocentrala de la PAROȘENI, pornită pentru 14 zile consecutiv/Grupul energetic consumă 2000 de tone de huilă pe zi!

Publicat: 30 01. 2024, 14:34
Premieră în ultimii ani: centrala de la Paroșeni, pornită pentru 14 zile consecutiv / Sursa FOTO: Facebook

Ministerul Energiei a anunțat marți, 30 ianuarie, o premieră în ultimii ani – repornirea grupului energetic de la Paroşeni pentru 14 zile consecutiv.

În ultima vreme, după ce Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) a devenit operațional, termocentrala de la Paroșeni mai funcţiona doar cinci zile pe săptămână.

Și mai înainte, timp de ani de zile, „Paroșeni” a funcţionat doar două zile pe săptămână.

Cu 40% mai multă huilă

Restricţiile au fost impuse de cantitatea mare de huilă necesară. Termocentrala de la Paroșeni consumă 2000 de tone zilnic de cărbune.

Ministrul Sebastian Burduja a transmis că deja a crescut cu 40% cantitatea de huilă exploatată.

Ministerul Energiei anunţă repornirea grupului energetic de la Paroşeni duminică seara, un moment important ce marchează o funcţionare continuă a termocentralei pentru următoarele 14 zile. Aceasta este prima dată după ani de zile când Termocentrala Paroşeni va funcţiona fără întrerupere pentru o perioadă atât de lungă”, a anunțat Ministerul Energiei.

Programul a fost modificat la 5 zile funcţionare continuă odată cu devenirea funcţională a Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ).

Datorită eforturilor şi optimizărilor recente, acum centrala poate opera pentru două săptămâni consecutive. Complexul hunedorean necesită aproximativ 2000 de tone de huilă zilnic pentru funcţionarea optimă a grupului energetic.

Creşterea producţiei cu circa 200 tone pe zi în ultima perioadă a fost posibilă prin asigurarea echipamentelor necesare unităţilor miniere. Efortul minerilor şi al conducerii fiecărei unităţi a contribuit semnificativ la atingerea unei producţii zilnice de peste 800 de tone”, a mai precizat ministerul.

Potrivit sursei citate, producţia de huilă va creşte, urmând să fie efectuate 320 de noi angajări pentru a asigura lucrul pe patru schimburi la minele Lonea şi Lupeni. În prezent, aceste unităţi operează pe două schimburi.

Sebastian Burduja promite noi investiții în retehnologizarea mineritului

Pentru următoarele săptămâni este așteptată o creştere a producţiei zilnice cu încă 300 de tone, astfel că în final se va ajunge la aproximativ 1000 de tone pe zi.

Acest moment nu este doar un rezultat al noii companii şi echipe de conducere, ci şi o dovadă a determinării de a depăşi provocările şi de a asigura o exploatare sigură şi eficientă a huilei.

Producţia de huilă a crescut deja cu peste 40% şi vom continua să o creştem. 

Prin efort susţinut şi inovare continuă, Valea Jiului demonstrează că este pregătită să îşi asume un rol cheie în mixul energetic naţional. Acest succes ne inspiră să continuăm să investim în retehnologizarea mineritului, cu respectarea standardelor BAT, şi să ne asigurăm că fiecare român beneficiază de energia şi resursele ţării noastre”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.