Premierul Florin Cîțu explică ”fricțiunile” din PNL: ”Este un partid care întotdeauna a fost viu în interior”

Publicat: 19 01. 2021, 21:30
Actualizat: 11 03. 2021, 10:56
Premierul Florin Cîțu explică ”fricțiunile” din PNL: ”Este un partid care întotdeauna a fost viu în interior”

Întrebat despre „fricţiunile” din PNL şi dacă sunt justificate „reproşurile” la adresa preşedintelui partidului, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu a declarat că PNL este „un partid care întotdeauna a fost viu în interior”.

Eu vreau să vorbim despre partid la partid, aici vorbim despre guvern. Până la urmă, Partidul Naţional Liberal este un partid liberal, cu opinii, că unii aleg să le pună în spaţiul public, asta este altceva, dar este un partid liberal şi un partid care întotdeauna a fost viu în interior”, a precizat Florin Cîţu la Europa FM.

Florin Cîțu: ”Vine bugetul şi este cel mai important test al unei coaliţii de guvernare tânără”

În legătură cu eventuala preluare a funcției de președinte al Partidului Național Liberal, Florin Cîțu spune că sunt multe de făcut la guvernare, acesta fiind, de altfel, subiectul principal.

”Repet, avem aşa de mult de făcut la guvernare, că aş vrea să ne concentrăm pe guvernare”, a specificat premierul Florin Cîțu.

”Vine bugetul şi este cel mai important test al unei coaliţii de guvernare tânără, o coaliţie care acum îşi găseşte, de fapt, echilibrul, în această perioadă şi în comunicare, dar şi în modul de lucru. Este un test important pentru noi acest buget, cum trece, eu zic că o să treacă bine, dar avem nişte provocări şi… bine, provocarea cea mai mare este să ai cam acelaşi PIB ca anul trecut, dar să reduci deficitul de la peste 9%, la 7% sau aproape de 7%”, a mai declarat Florin Cîțu.