Președintele Astra Arad dă vina pe infrastructură pentru incidentele în care au fost implicate tramvaiele Imperio în București

Publicat: 22 08. 2023, 14:16

Valer Blidar, președinte al Astra Arad, a declarat, marți, în cadrul unui eveniment la care a fost prezentant tramvaiul cu numărul 50, că incidentele în care au fost implicate tramvaiele Imperio au avut loc din cauza infrastructurii din București.

„Suntem la jumătatea contractului de livrare a celor 100 de tramvaie. A venit tramvaiul numărul 50. De fapt, şi tramvaiul numărul 51. Este parte din investiţiile mari pe care le facem în transportul public. Până la sfârşitul anului, o să vină cele 100 de autobuze electrice şi, până în primăvara viitoare, o să vină cele 100 de troleibuze”, a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, la Depoul STB Giurgiului, citat de Agerpres.

La eveniment a fost prezent și președintele Astra, Valer Blidar, care a precizat că infrastructura de tramvaie este cu probleme în București.

„În Bucureşti, avem anumite probleme, dar care nu se datorează tramvaielor. Infrastructura a fost modernizată acum 23 de ani și ea trebuia reparată capital la opt ani. De abia acum a început un program de repunere a infrastructurii în condiţii normale. Cheltuielile noastre cu mentenanţa sunt infime. Mă costă mai mult întreţinerea autoturismului propriu decât mentenanţa celor 50 de vagoane, până astăzi. Aşa-zisele defecte care apar şi pe care le vedeţi, am văzut că nu vă scapă niciunul, sunt acele opriri. Şi pentru mine este curios faptul că nu vedeţi decât tramvaiele Astra că s-au oprit pe linie, cu toate că atunci când se întrerupe curentul toate tramvaiele stau”, a precizat Valer Blidar.

Câte și ce fel de defecțiuni s-au înregistrat la tramvaiele Imperio

De când au intrat în circulație, în decembrie anul trecut, pe o perioadă de șase luni, au fost înregistrate 153 de defecțiuni la tramvaiele Imperio, potrivit unui răspuns al Societății de Transport București (STB), transmis la solicitarea Gândul.

În răspunsul reprezentanților STB se arată că cele 153 de defecțiuni au fost „minore” și „normale”.

„Sunt defecțiuni minore, semnalate furnizorului și remediate operativ de către acesta, astfel încât tramvaiele să nu fie imobilizate și să nu afecteze programul de circulație”, a precizat STB.