Presupusul bodyguard român al lui Leonardo DiCaprio și al lui Paris Hilton, legături strânse cu clanul Cordunenilor. Cine a fost, în tinerețe, Marius Ariton

Publicat: 09 07. 2026, 05:00

Un român care ar fi fost gardă de corp pentru Paris Hilton, Leonardo DiCaprio și 50 Cent ar avea legături strânse cu una dintre cele mai temute grupări criminale din zona Moldovei. Stabilit în Anglia, unde, pentru a-și ascunde trecutul, și-a schimbat numele, bărbatul este acuzat că ar fi înșelat o mulțime de cetățeni români după ce i-ar fi convins că îi poate ajuta să obțină documente de ședere pe teritoriul britanic.

Foarte activ pe rețelele de socializare, John Smith, un român stabilit în Marea Britanie, este prezentat în presa de la noi drept un exemplu de succes pentru diaspora. Bărbatul susține că a fost luptător profesionist, poziție din care ar fi fost gardă de corp pentru vedete internaționale de top, cum sunt Paris Hilton, Leonardo DiCaprio și 50 Cent.

Surse Gândul au afirmat că bărbatul este originar din Iași, iar înainte să plece din țară numele său era Marius Ariton și s-ar fi remarcat drept unul dintre membrii marcanți ai clanului Corduneanu. Totodată, devenise chiar unul dintre finii lui Costel Corduneanu, decedat în aprilie 2024.

Ariton și-ar fi schimbat numele

Pentru a-și lăsa trecutul în urmă, Ariton și-ar fi schimbat numele în John Smith și a început să se promoveze în mediul online din postura de luptător în cușca de MMA (mixed martial arts). În paralel, presupusul bodyguard al lui Paris Hilton, Leonardo DiCaprio și 50 Cent avea și un service auto.

Afacerea din domeniul auto i-a adus lui John Smith și primele scandaluri publice, după ce a fost acuzat că înlocuia piesele defecte cu piese second hand, iar unele reparații ar fi fost făcute de mântuială.

John Smith a început să-și cultive o imagine publică de afacerist respectabil și apărător neobosit al interesele românilor care vor să lucreze în Marea Britanie, pe care susține că îi poate ajuta să obțină actele de ședere în U.K., prin intermediul societății sale, RoHub.

Peste 100 de lire pentru o „consultație” telefonică

În realitate, spun sursele Gândul, finul lui Costel Corduneanu ar percepe o taxă de 100–120 de lire pentru o consultație telefonică de maximum zece minute. Cu toate că este contracost, această consultație, care ar dura doar câteva minute, ar urmări, în realitate, atragerea clientului la birou.

Odată ajuns față în față cu persoana respectivă, John Smith ar susține, aproape întotdeauna, „că situația este extrem de gravă” și că doar el o poate rezolva. Ulterior, ar fixa sume cuprinse între 3.000 și 5.000 de lire și ar începe să preseze oamenii prin apeluri telefonice și mesaje, în care ar susține că actele trebuie depuse urgent.

Plățile ar fi solicitate în numerar, în conturi personale sau prin intermediul unor interpuși, fără să elibereze chitanțe. Ulterior, serviciile promise ar fi prestate cu întârziere, doar parțial sau deloc.

Bărbatul ar fi înșelat și o femeie însărcinată

John Smith

Într-o postare publică, o femeie și-a făcut curaj și a povestit cum a fost înșelată de John Smith, care i-ar fi cerut 4.000 de lire, pentru servicii fictive, cu toate că era gravidă, în ultimele luni de sarcină.

Femeia povestește că a fost la biroul lui John Smith, din Londra, în data de 5 iulie 2025, pentru a-l ruga să o ajute cu actele.

Pentru că bărbatul i-ar fi cerut din prima 4.000 de lire, aceasta i-ar fi explicat că nu poate plăti așa de mult, deoarece este însărcinată și are cheltuieli mari și ar fi spus că se mai gândește.

În perioada imediat următoare, Smith ar fi început să pună presiune pe victimă și nu s-ar fi lăsat până când nu a încasat toți banii solicitați.

„Țin să precizez că el, pentru banii ăștia, nu a făcut decât un apel la tribunal. Iar cu acel apel la tribunal nu m-a ajutat cu nimic.

După o lună și ceva, el mi-a spus că eu trebuie să găsesc singură soluții. Păi atunci de ce i-am mai plătit 4.000 de lire? Am încercat să-mi recuperez din pagubă măcar 3.500 de lire, iar el a trecut la intimidări”, a explicat femeia.