Prima reacție publică din România la distrugerea statuii lui Iisus Hristos, în Liban. Ce a spus George Simion
George Simion este singurul politician care a luat atitudine față de distrugerea statuii lui Iisus în Liban. El a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, cu privire la acest subiect.
„Am văzut un soldat israelian care spărgea o statuie a lui Iisus cu barosul. Văzând preocuparea lui Vexler pentru statuia lui Octavian Goga, aștept să văd ce are de zis despre distrugerea lui Iisus.
Cred că ar fi normal să existe o mustrare și din partea lui Trump, Vance sau Rubio, pentru că anumite simboluri trebuie să rămână sfinte – chiar și pentru armata israeliană”, a scris George Simion pe rețeaua socială.
Amintim că imaginea unui militar israelian care distruge o statuie a lui Isus s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare. Imaginea publicată duminică arată un militar care folosește un ciocan. Incidentul a avut loc în orașul creștin Debel din sudul Libanului, potrivit The Times of Israel.
Apoi, liderii catolici au condamnat profanarea statuii lui Isus susținând că gestul reprezintă un „afront grav” la adresa credinței creștine.
„Acest act constituie un afront grav la adresa credinței creștine”, se arată în declarație, adăugând că acesta apare în urma altor incidente raportate care implică profanarea simbolurilor creștine de către militarii israelieni în sudul Libanului.
Autorul recomandă: