Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, după decesul celor trei pacienţi de la Spitalul Victor Babeş: „Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu această situație” (VIDEO)

Publicat: 12 04. 2021, 21:59
Actualizat: 12 04. 2021, 22:49
Nicușor Dan / Primarul Capitalei, Nicușor Dan (FOTO: Mediafax Foto)

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni seară, pe Facebook, după ce că trei pacienţi de la Spitalul Victor Babeş au decedat ”în condiţii neclare” că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu această situaţie. Potrivit unor surse judiciare, e vorba despre trei femei care au murit, cu vârstele de 66, 74 și 84 ani, iar decesele au survenit în intervalul 17:30 – 18:10.

În această seară, din nefericire, au decedat în condiții neclare trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală. E o tragedie, un moment dramatic în care vieți omenești au fost pierdute. Prezint condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi astăzi. Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu această situație, fiindcă vinovații trebuie identificați și pedepsiți. Am solicitat colaborarea deplină a personalului acestui spital în cadrul cercetărilor care vor avea loc”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.

Trei pacienţi au murit, luni seară, după o pană de oxigen la unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

„Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la faţa locului a refuzat intrarea în unitate, deşi i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecţie împotriva COVID-19”, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Potrivit DSU, personalul medical a anunțat de urgență echipa tehnică a spitalului că toate ventilatoarele din container au intrat în avarie din cauza presiunii prea mari.

DSU adaugă că reprezentantul companiei care distribuie ventilatoarele a sosit la fața locului, dar a refuzat să intre în TIR, cu toate că personalul medical i-a pus la dispoziție echipament de protecție.

Dosar penal în cazul celor trei pacienți decedați la Spitalul Victor Babeș, deschis de Parchetul Tribunalului București

Decesul celor trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală este cercetat de către procurorii Parchetului Tribunalului București, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Autopsiile pacientelor, fiind vorba de trei femei, vor fi făcute de Institutul Național de Medicină Legală (INML).

Anchetatorii fac deocamdată cercetări in rem, pentru fapte de ucidere din culpă, urmând să stabilească, după ce vor aduna probe, vor audia martori și vor primi rezultatele necropsiilor făcute de INML, ce persoane vor fi puse sub acuzare. Surse judicare spun că reprezentantul firmei de mentenanță este audiat de polițiști