Un mare oraș din România râmâne fără primar, după ce acesta a fost pus sub control judiciar. Reacția edilului

Publicat: 04 02. 2022, 14:04
Actualizat: 04 02. 2022, 14:51

Primarul Iașului, Mihai Chirica, nu-și mai poate exercita funcția, după ce procurorii DNA l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile, vineri. 

Măsura a fost luată într-un dosar în care procurorii anticorupție au făcut, recent, mai multe percheziții și în care există suspiciuni cu privire la construcția ilegală a două blocuri din Iași.

De asemenea, aceeași măsură preventivă a fost luată și în cazul fostului viceprimar al orașului, Gabriel Vasile Harabagiu.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Mihai Chirica trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

Primarul Mihai Chirica va contesta măsura la judecătorul de drepturi și libertăți

Primarul Mihai Chirica a anunțat că va contesta măsura DNA. Până la reluarea atribuțiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle, transmite Primăria Iași.

„În funcție de decizia instanței, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele și la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăția în această speță și în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzații.

 Nu voi abdica de la principiile pe care le am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democrației și statului de drept, nu voi renunța să îmi fac datoria de cetățean ales al ieșenilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Mihai Chirica este acuzat de fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției

Procurorii spun că au probe că fostul viceprimar și actualul edil al Iașului ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași.

„Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal”, menționează DNA, într-un comunicat de presă. 

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași.

„Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată. Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil”, potrivit anchetatorilor.

În acest dosar se fac cercetări și față de alte persoane.