Primarul unei comune din Suceava, trimis în judecată de DNA pentru achiziții publice fictive. Prejudiciul depăşeşte 3,3 milioane de lei
Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni din județul Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție. Edilul este acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat depășește 3,3 milioane de lei, relatează Mediafax.
Ioan Pavăl, primarul unei comune din Suceava, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu
Potrivit rechizitoriului, bărbatul ar fi inițiat o procedură de achiziție publică fictivă, finalizată prin încheierea a trei contracte cu o societate comercială. Acordurile vizau lucrări de reparații la drumuri de interes local din comuna Dumbrăveni, doar că, în realitate, acestea nu erau contractate și nici executate. Totuși, au fost plătite facturi în valoare totală de 3.165.400 lei, acestea fiind antedatate.
Conform DNA, prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 3.309.783 lei, sumă achitată ilegal prin plata facturilor antedatate. În cauză, au fost întocmite și mai multe documente adresate Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Edilul Ioan Pavăl ar fi inițiat și desfășurat ilegal o procedură de compensare a creanțelor bugetare.
Potrivit comunicatului emis de DNA, primarul a aprobat la plată trei facturi antedatate, în valoare totală de 3.165.400 lei și ar fi formulat și înaintat către ANAF o cerere de alocare a unor sume defalcate din TVA.
În 2024, în luna octombrie, primarul ar fi falsificat contractele pe care le-a semnat. Falsul consta în atestarea necorespunzătoare a datei la care au fost întocmite documentele. Această faptă constituie infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, cu trei acte materiale.
Prin demersurile sale, primarul ar fi obținut un folos necuvenit pentru societatea comercială implicată. Folosul constă în compensarea ilegală a sumei de 3.165.400 lei, reprezentând obligații fiscale principale. De asemenea, au fost anulate obligații fiscale accesorii în cuantum de 144.383 lei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în dosar. Instituția este reprezentată prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. Suma solicitată cu titlu de despăgubiri este de 3.309.783 lei. Procurorii DNA au instituit măsuri asigurătorii față de primarul Pavăl Ioan. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.
Foto: Social-media.
AUTORUL RECOMANDĂ