Primele imagini cu Răzvan Lucescu, care a ajuns în țară și se îndreaptă spre spitalul unde este internat Mircea Lucescu. „Este o situație grea”

Publicat: 05 04. 2026, 22:49
Actualizat: 05 04. 2026, 23:44

Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, a ajuns în țară. El a răspuns reporterilor în fața Aeroportului Băneasa că „Nu știu ce să vă zic. Este o situație grea. Medicii vă vor da toate detaliile”. Familia lui Mircea Lucescu a fost chemată la spitalul unde acesta este internat.

Ultimele informații despre starea lui Mircea Lucescu este că acesta este în stare gravă la Spitalul Universitar, din cauza unor probleme cardiace. În cursul zilei de duminică a fost transferat la secția de terapie intensivă, după ce starea acestuia s-a agravat. Vineri, fostul selecționer al națonalei de fotbal suferise un atac de cord.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a agravat

Mircea Lucescu are o stare de sănătate precară, iar duminică noaptea a fost transferat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Universitar. Fostul selecționer al Naționalei României este internat la Spitalul Universitar din 29 martie, fiind adus de urgență din cantonamentul echipei naţionale, unde a leșinat.

Medicii i-au montat un defibrilator și vineri, când urma să fie externat, a suferit un infarct. A fost operat și era stabil, dar acum starea sa s-a agravat.