Premieră pentru locatarii unui bloc cu 4 etaje din România. Au început lucrările pentru construcția primului lift exterior. La cât ajunge investiția
Premieră pentru locatarii unui bloc cu 4 etaje din România. Un imobil din Sectorul 2, care se încadrează în cerințele programului „Lift pentru Viață”, va avea un lift exterior. Lucrările au debutat, deja, pentru amplasarea dispozitivului. Este primul proiect realizat în baza legii „Lift pentru Viață”, iar investiția de aproximativ 55.000 de euro este acoperită integral din donații.
Aproximativ 3,8 milioane de români locuiesc în blocuri fără lift. Situația este dificilă mai ales pentru vârstnici și persoanele cu probleme medicale, care ajung uneori să rămână în apartamente luni întregi din cauza imposibilității de a urca și coborî scările.
Se construiește primul lift exterior la un bloc de 4 etaje din București
Un locatar din blocul respectiv, cu mobilitate redusă, care stă la ultimul etaj, are nevoie de ajutor pentru a coborî scările. Acesta spune că în prezent poate ieși din casă doar o dată sau de două ori pe lună, în special pentru consultații medicale și probleme administrative.
Liftul va fi montat în exteriorul blocului, la distanță de fațadă, iar accesul în imobil se va face prin platforme de legătură. Soluția a fost aleasă din cauza particularităților structurale ale clădirii, a explicat Mihai Constantinescu, președintele asociației de proprietari, arată Stiripesurse.ro.
Noua lege permite finanțarea montării lifturilor din bugetul de stat și din fonduri europene. Mai multe administrații locale și-au exprimat deja disponibilitatea de a susține astfel de proiecte. Rareș Hopincă a atras atenția că blocurile construite fără lift au devenit o problemă pentru locatari, în special pentru persoanele cu mobilitate redusă. Primarul Sectorului 2 a descris aceste clădiri drept „veritabile capcane” pentru cei care locuiesc acolo.
„Avem foarte multe clădiri de 3, 4, 5 etaje care nu au fost prevăzute cu lift inițial în construire și acum devin veritabile capcane pentru persoanele care locuiesc aici”, a explicat Rareș Hopincă.
Soluțiile de accesibilizare diferă în funcție de structura blocului și pot include lifturi exterioare, platforme elevatoare sau rampe. Locatarii spun că noul ascensor le va ușura deplasările zilnice. Vezi AICI detalii despre proiectul „Lift pentru Viață”.