Procedura de scoatere din evidențele fiscale a unei mașini vândute. Care sunt actele necesare pentru această acțiune

Publicat: 25 03. 2026, 19:09
Actualizat: 25 03. 2026, 19:18

Radierea unui autoturism vândut reprezintă singura modalitate legală prin care poți demonstra că nu mai ai nicio responsabilitate juridică sau fiscală asupra vehiculului respectiv. Așadar, pentru a evita plata impozitelor în continuare sau primirea unor amenzi rutiere care nu îți aparțin, este esențial să parcurgi etapa administrativă de scoatere din evidență a acestuia.

Dar mulți șoferi confundă radierea fiscală cu cea din circulație, deși ambele se interconectează atunci când are loc un transfer de proprietate. Primul pas este la Direcția de Taxe și Impozite locale de care aparții, unde vei solicita scoaterea mașinii din rolul tău fiscal, potrivit bzi.ro.

FOTO – Caracter ilustrativ

Altfel, riști ca datoriile către stat să se acumuleze în continuare pe numele tău, chiar dacă mașina se află deja în posesia altei persoane, de luni bune.

Procedura de scoatere din evidențele fiscale

Primul și cel mai important aspect al înstrăinării unui vehicul este obținerea vizei de la Direcția Fiscală. Când te prezinți la ghișeu, trebuie să demonstrezi că tranzacția a avut loc printr-un contract de înstrăinare-dobândire tipizat. Documentul, semnat în cinci exemplare, este piesa esențială a dosarului.

Organul fiscal va aplica o ștampilă pe aceste exemplare (celebrul „certificat de atestare fiscală” integrat pe contract), confirmând că tu, ca vânzător, nu ai datorii la bugetul local și că mașina poate fi transferată noului proprietar.

Din punct de vedere legal, vânzătorul are obligația de a înscrie pe certificatul de înmatriculare (talon) mențiunea „Înstrăinat către…” urmată de numele cumpărătorului și data tranzacției. Acest detaliu, împreună cu documentele fiscale, asigură faptul că autoritățile de la Poliție și cele de la Primărie sunt la curent cu schimbarea posesorului.

Dacă omiți această etapă, mașina rămâne „agățată” de numele tău în bazele de date, ceea ce poate duce la complicații birocratice majore pe viitor, mai ales dacă noul proprietar nu își îndeplinește obligația de a înmatricula vehiculul pe numele său în termenul legal de 90 de zile.

Acte necesare pentru radierea unui autoturism vândut

În primul rând, lista de acte necesare pentru radierea unui autoturism vândut include cererea de scoatere din evidență, care se completează de obicei direct la ghișeu sau se descarcă de pe site-ul Primăriei de care aparții.

Apoi, vei avea nevoie de actul de identitate, în original și copie, precum și de cartea de identitate a vehiculului (CIV), tot în original și copie. Dar cel mai important act este contractul de vânzare-cumpărare menționat anterior, care servește drept dovadă a transferului de proprietate.

Dacă nu te poți prezenta personal, poți delega o altă persoană, prin intermediul unei procuri notariale speciale. De asemenea, dacă mașina a fost vândută unei entități juridice sau prin intermediul unui parc auto, s-ar putea să fie solicitate documente suplimentare, precum o factură fiscală.

FOTO – Caracter ilustrativ

La final, vei primi la final exemplarul tău de contract vizat, care reprezintă „eliberarea” ta oficială de orice sarcină fiscală legată de acea mașină. Păstrează acest document cu mare atenție, pentru că acesta reprezintă singura ta dovadă în fața legii, în cazul unor neînțelegeri ulterioare.

Autorul mai recomandă:

Șoferii români care dețin două mașini vor plăti mai mult pentru polițele obligatorii RCA. Iată de ce

A început vânătoarea de fier vechi. Cum poți să scapi de plata poliței RCA pentru rabla abandonată pe trotuar

Poliția Rutieră va putea da AMENZI în baza probei audio-video, dar înregistrarea trebuie să îndeplinească anumite condiții