George Simion anunță că vor fi mii de oameni în stradă la protestul AUR din weekend. Primăria Capitalei nu a autorizat protestul
Protestul anunțat de George Simion săptămâna trecută, neautorizat de Primăria Capitalei
Președintele AUR, George Simion a anuntat pe 2 noiembrie, într-o postare pe rețelele sociale, că toți membrii AUR vor fi prezenți în Capitală în perioada 14-15 noiembrie, pentru a protesta împotriva arestării fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.
George Simion a făcut anunțul printr-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, în care a precizat că toți membrii partidului vor merge în fața Arestului Central din București.
Primăria Capitalei nu a autorizat protestul din weekend. Comisia de la PMB care avizează adunările publice invocă apeluri la violență apărute pe internet.
Primăria Capitalei a respins solicitarea de autorizare a mitingului din 14 noiembrie,din București, după ce Jandarmeria și Poliția Capitalei au avertizat că manifestația ar putea genera incidente violente și probleme de ordine publică.
„Avizul a fost respins în baza adresei 190223 transmise pe 6 noiembrie de către conducerea Jandarmeriei și a Poliției Capitalei. Aceasta a arătat în patru puncte faptul că avizarea acțiunii de protest din 14 noiembrie „poate aduce atingere prevederilor art. 9 literele a) și c) din Legea nr. 60/1991 sub aspectul îndemnului la ură și al incitărilor la violență publică identificate în mediul online, precum și sub aspectul încălcării ordinii, siguranței sau moralității publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor”, se arată în mesajul transmis de Primăria Capitalei.