RA-APPS vine cu precizări după informațiile vehiculate în spațiul public despre SALARIUL directorului: „Va rămâne la un nivel net lunar de 24.000 lei”

Publicat: 17 07. 2025, 17:06
Actualizat: 17 07. 2025, 17:17

Reprezentanții Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) transmit, joi, că suma de 4,5 milioane de lei vehiculată în spațiul public nu reprezintă indemnizația individuală a directorului general al Regiei, ci reprezintă totalul cheltuielilor pentru întregul aparat de conducere al instituției.

„Potrivit bilanțului contabil pentru anul 2024, aprobat de Consiliul de Administrație al R.A.-A.P.P.S. în luna mai și întocmit de societatea de audit SOCECC SRL, în documentul financiar figurează suma de 4.519,99 mii lei brut la categoria «Cheltuieli aferente contractelor de mandat și altor organe de conducere și control»”, se arată în comunicatul de presă.

RA-APPS: Nu a existat și nu există nicio intenție de majorare nejustificată sau ilegală

Reprezentanții Regiei adaugă că „menționarea directorului general în dreptul sumei totale de 4.519,99 mii lei a fost rezultatul unei erori materiale de redactare, care a fost ulterior corectată în documentele interne și adusă la cunoștința Consiliului de Administrație”.

„Suma reprezintă totalul indemnizațiilor tuturor membrilor în organele de conducere ale regiei/sucursalelor acesteia (membrii Consiliului de Administrație și directori). Nu a existat și nu există nicio intenție de majorare nejustificată sau ilegală a remunerației directorului general, așa cum a fost vehiculat eronat și tendențios în spațiul public”, adaugă sursa menționată.

RA-APPS mai spune că „Remunerația directorului general s-a situat în anul 2024 și va rămâne pe întreaga durată a mandatului la un nivel net lunar de 24.000 lei”.

„Remunerația directorului general s-a situat în anul 2024 și va rămâne pe întreaga durată a mandatului la un nivel net lunar de 24.000 lei, la care se poate adăuga o componentă variabilă anuală, limitată la echivalentul unui singur salariu net. Aceasta este singura formă de retribuție acordată în cadrul R.A.-A.P.P.S.”, au conchis reprezentanții Regiei.

Profit.ro a publicat miercuri un articol în care susține că directorul RA-APPS, Marius Grăjdan, avea propusă pentru acest an o indemnizație de aproape 1 milion de euro, dar afirmă că a fost o greșeală de redactare”.

Foto: Facebook/ RA-APPS


AUTORUL RECOMANDĂ: