Radu Miruță anunță câți rezerviști s-au prezentat la exercițiul de mobilizare pentru București și Ilfov, în primele zile
Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a făcut o serie de declarații referitoare la exercițiul MOBEX B-IF-26, care se desfășoară în perioada 5-12 octombrie 2026, simultan în municipiul București și în județul Ilfov.
Radu Miruță a explicat că, până acum, 85% dintre rezerviștii chemați la acest exercițiu s-au prezentat. Datele indică faptul că, până vineri, ar fi așteptați circa 10.000 de persoane din București și Ilfov pentru acest exercițiu. În acest sens, peste 8.000 de cetățeni ar fi luat parte, deja, în doar câteva zile, la exercițiul de mobilizare.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, spune că exercițiul de mobilizare din București-Ilfov are loc periodic, o dată la câțiva ani. Până acum, 85% dintre rezerviștii convocați s-au prezentat. Exercițiul urmărește actualizarea datelor, verificarea stării de sănătate și evaluarea capacității de luptă a Armatei Române.
„Suntem astăzi la mijlocul unei săptămâni în care se face exercițiul de mobilizare pentru zona București – Ilfov. Acest exercițiu de mobilizare este unul periodic. O dată la 7-8 ani, fiecare rezervist din baza de date a Ministerului Apărării ajunge, cu planificări diferite, de la județ la județ, să ia parte la un astfel de exercițiu. Bucureștiul cu Ilfov, fiind mai mari, s-au împărțit în secvențe diferite, în ani diferiți.
Cifrele arată destul de bine. 85% dintre cei care au fost convocați s-au prezentat până acum la acest exercițiu de mobilizare. Este un exercițiu necesar pentru actualizarea instrumentelor, a metodelor prin care se interacționează cu acești oameni, pentru a surprinde eventualele probleme care apar în această interacțiune, pentru a verifica starea de sănătate a celor care sunt în rezerva operațională sau generală a Armatei Române. Pentru a vedea cu adevărat cam care sunt, astăzi, capabilitățile de luptă ale Armatei Române față de perioada în care persoanele care au fost convocate au făcut stagiul militar la vremea la care l-au făcut”, a spus Radu Miruță.
Miruță: „Procentul celor care au picat la aceste verificări este foarte mic”
Radu Miruță spune că procentul rezerviștilor respinși la verificările medicale și psihologice este foarte mic. Exercițiul începe cu verificări medicale și psihologice, urmate de echipare și deplasarea la poligon. Rezerviștii participă la instrucție și trageri și află despre noile capabilități ale Armatei Române.
„Este un lucru îmbucurător că s-a reușit convocarea tuturor celor care sunt în această bază de date. Uitându-mă pe filtrul aplicat pe situația de natură medicală sau psihologică, procentul celor care au picat la aceste verificări este foarte mic în marja obișnuită pentru astfel de situații. Până acum m-am uitat pe date parțiale, pentru că se completează și un formular de feedback. Este bun al celor care interacționează într-o astfel de zi cu Ministerul Apărării Naționale.
Se începe dimineața cu luarea în evidență a celor care se prezintă, cu verificări medicale, psihologice, echipare și deplasare înspre poligon. Aici se face o mică etapă de instrucție, fac niște trageri, iau la cunoștință despre noile capabilități ale Armatei Române, li se prezintă care sunt noile capabilități deja contractate. Este o actualizare a celor care fac parte din categoria de rezerviști pentru Armata Română”, a spus Radu Miruță.