Rafila: Există o variantă tehnică privind certificatul digital COVID, care va fi dezbătută în coaliție

Publicat: 16 12. 2021, 12:31

This browser does not support the video element.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că există o variantă tehnică privind certificatul digital COVID, la nivelul INSP (Institutul Național de Sănătate Publică).

Ministrul Sănătății a declarat că această variantă va fi dezbătută în cadrul coaliției, pentru a putea fi luată o decizie politică.

Rafila a spus că documentul ar trebui să devină operațional înainte să existe „o creștere abruptă a numărului de cazuri”.

Ministrul Sănătății a subliniat că măsurile adoptate vizează mai degrabă „frânarea”, „întârzierea” răspândirii Omicron, în contextul în care în țara noastră a fost confirmat primul caz de infectare cu această tulpină la o persoană care nu au călătorit în afara granițelor.

Rafila a reiterat faptul că vaccinarea, ca unică măsură, nu este suficientă pentru a opri pandemia și sunt necesare și alte măsuri pentru a încetini transmiterea SARS-CoV-2.

„Noi avem o variantă tehnică, lucrată la INSP. Ea va fi dezbătută la nivelul coaliției și sper că se va lua o decizie politică, pentru că, până la urmă, aprobarea unor astfel de documente necesită o asemenea decizie. (…)

Măsurile care se iau sunt de frânare, nu de impermeabilizare a frontierelor, de întârziere a răspândirii acestei tulpini, vom avea îmbolnăviri cu transmitere comunitară, în mod evident, important e să vedem când se va întâmpla acest lucru.

Formele de boală sunt ușoare, dar vedem că sunt afectate și persoanele vaccinate. Dintre cei confirmați cu Omicron aproape toți au fost vaccinați, dar au avut simptome minore, care au trecut după 1-2 zile.

Vaccinarea, singură, nu ajunge, există și alte măsuri care trebuie luate, pentru a limita transmiterea. Eficiența vaccinării în prevenirea cazurilor grave și deceselor se pare că este păstrată”, a declarat Rafila.