Război în Orientul Mijlociu, ziua 843. Netanyahu anunță ce prioritate are în Fâșia Gaza: „Nu reconstrucția”
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, în Parlament, că, după recuperarea rămășițelor ultimului ostatic din Fâșia Gaza, „următoarea etapă este dezarmarea Hamas și nu reconstrucția” regiunii devastate de război.
„Suntem la începutul următoarei etape. Care este următoarea etapă? Următoarea etapă este dezarmarea Hamas și demilitarizarea Fâșiei Gaza. Următoarea etapă nu este reconstrucția, ci dezarmarea Hamas și demilitarizarea Fâșiei Gaza”, a afirmat liderul israelian.
„Așa vom proceda”
El a adăugat că israelienii sunt interesați să avanseze în această etapă și nu să o amâne: „Și așa vom proceda. Cu cât dezarmăm mai repede Hamas și demilitarizăm Fâșia Gaza, cu atât ne vom atinge mai repede obiectivele războiului”.
Luni, armata israeliană a anunțat că a localizat și identificat rămășițele ostaticului israelian Ran Gvili, ultimul care rămăsese în Fâșia Gaza după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023. Predarea captivilor, vii și morți, a făcut parte din prima fază a acordului de încetare a focului în 20 de puncte inițiat de președintele american Donald Trump.
Pe 14 ianuarie, Statele Unite au anunțat începutul celei de-a doua faze a acestui plan, care prevede reconstrucția enclavei, dezarmarea Hamas și înființarea unui guvern de tehnocrați palestinieni, pe care îl va supraveghea Consiliul pentru Pace înființat și condus de Donald Trump.
Hamas a asigurat, deja, în ultimele săptămâni că este pregătit să predea administrarea Fâșiei Gaza comitetului lui Trump, dar, într-o scrisoare recentă trimisă mediatorilor, cere ca, înainte de a discuta predarea armelor, Israelul să își îndeplinească obligațiile restante din prima fază.
Aceste obligații, a explicat Hamas, includ deschiderea punctului de trecere Rafah, introducerea caselor prefabricate, livrarea cantităților convenite de ajutoare și de excavatoare, precum și „stoparea încălcărilor încetării focului” de către armata israeliană.
RECOMANDAREA AUTORULUI: