Război în Orientul Mijlociu, ziua 847. Trump dă ultimatum Iranului: termen limită pentru a încheia o înțelegere
Președintele american Donald Trump insistă că Iranul dorește „să încheie un acord cu SUA”, adăugând că a dat Teheranului un termen limită, dar pe care a refuzat să-l divulge, transmite AFP.
„Vă pot spune că ei vor să încheie un acord”, le-a spus Trump jurnaliștilor în Biroul Oval. Întrebat dacă le-a dat iranienilor un termen limită, el a răspuns afirmativ: „Da, și ei înșiși îl știu cu certitudine! Să sperăm că vom ajunge la un acord. Dacă așa va fi, cu atât mai bine. Dacă nu, vom vedea ce se va întâmpla”.
Joi, el declarase că speră să nu fie nevoit să atace Iranul, care este presat de SUA să accepte un acord de neutralizare a programelor sale nuclear și de rachete balistice de care se teme Israelul, avertizând totodată Teheranul că „timpul se scurge”.
Iranul, bombardat în 2025
Campania de bombardamente israeliene din iunie anul trecut, în care s-a implicat și Washingtonul cu un atac cu bombe penetrante asupra instalațiilor nucleare subterane, pare să nu fi reușit eliminarea completă a programului nuclear iranian și nici a stocului de uraniu îmbogățit, ce ar fi fost pus la adăpost de autoritățile iraniene.
Potrivit publicației americane Axios, care citează oficiali americani, din punctul de vedere al SUA orice acord cu Teheranul ar trebui să includă predarea de către acesta a întregului stoc de uraniu îmbogățit, plafonarea stocului de rachete cu rază lungă de acțiune și încetarea sprijinului pentru o serie de grupări armate din regiune, cu aluzie la Hezbollah și Hamas.
Situația se menține tensionată în zona Golfului, unde Statele Unite au desfășurat o flotă de război.
Întrebat în Biroul Oval dacă intenționează să reediteze în Iran planul aplicat în Venezuela, unde Statele Unite l-au capturat într-o operațiune de comando pe președintele Nicolas Maduro și au preluat controlul asupra petrolului, Trump a refuzat să vorbească despre planurile sale militare.
„Nu vreau să vorbesc despre nimic ce are legătură cu planurile mele militare. Dar avem o flotă extrem de puternică în această regiune, chiar mai mare decât cea din apropierea Venezuelei”, a indicat el.
Care este poziția Iranului
De partea sa, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a susținut că în acest stadiu nu este planificată nicio întâlnire pentru negocieri cu SUA, menționând, însă, că, „dacă negocierile sunt juste și echitabile, Republica Islamică Iran este pregătită să participe”.
Dar, „capacitățile de apărare și rachetele Iranului nu vor face niciodată obiectul negocierilor”, a adăugat el.
RECOMANDAREA AUTORULUI: