RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.181. Keir Starmer, discuții cu liderii din SUA, Italia, Franța și Germania despre cum poate fi oprit Vladimir Putin
Războiul din Ucraina a intrat luni, 19 mai 2025, în a 1.181-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Premierul britanic Keir Starmer a discutat despre războiul din Ucraina cu liderii din SUA, Italia, Franța și Germania, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de Reuters.
În perspectiva convorbirii de luni a președintelui american Donald Trump cu președintele rus Vladimir Putin, liderii au discutat despre necesitatea unei încetări necondiționate a focului și despre necesitatea ca Putin să ia în serios negocierile de pace, a declarat purtătorul de cuvânt.
De asemenea, liderii europeni au vorbit despre utilizarea sancțiunilor în cazul în care Rusia nu se angajează serios într-o încetare a focului și în discuții de pace.
Discuția de luni a lui Trump cu Putin se va axa pe problema războiului din Ucraina și a negocierilor de pace.
Alertă lansată de Kiev
Serviciile secrete din Ucraina susțin că rușii intenționează să lanseze o rachetă balistică intercontinentală. Scopul este intimidarea ucrainenilor și a aliaților europeni, mai spune sursa menționată.
Agenția de informații militare a Ucrainei a anunțat că Rusia intenționează să efectueze o lansare „de antrenament și luptă” a unei rachete balistice intercontinentale pentru a intimida Ucraina și Occidentul, potrivit Reuters.
Agenția a transmis pe aplicația Telegram că ordinul vizează o lansare din regiunea Sverdlovsk.
Raza de acțiune a rachetei este de peste 10.000 de kilometri.
CITEȘTE ȘI: