RĂZBOI în Ucraina, ziua 1328. Zelenski i-a cerut lui Macron mai multe sisteme de apărare aeriană și rachete
Războiul din Ucraina a intrat luni, 13 octombrie 2025, în a 1.328-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut mai multe sisteme de apărare aeriană și rachete, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său francez, Emmanuel Macron.
Zelenski: „Atacurile rusești au devenit și mai josnice”
„Am vorbit cu președintele Emmanuel Macron și l-am informat despre nevoile noastre prioritare – în primul rând, de sisteme de apărare aeriană și rachete. Rusia profită de situația actuală – de faptul că Orientul Mijlociu și problemele interne ale fiecărei țări atrag atenția maximă. Atacurile rusești devenit și mai josnice”, a anunțat liderul ucrainean pe pagina sa de Facebook.
Printre altele, Zelenski a precizat că a discutat și „cum să contracareze acest lucru (n.r. – atacurile rusești)” împreună cu Franța, țară care se confruntă în prezent cu o criză politică internă, amintește AFP.
La rândul său, Emmanuel Macron a asigurat, după convorbire, pe contul său de pe rețeaua X, că Franța condamnă atacurile rusești asupra infrastructurii Ucrainei și colaborează cu partenerii pentru a restabili serviciile esențiale.
„În condițiile în care acordul încheiat în Gaza oferă o licărire de speranță pentru pace în Orientul Mijlociu, și războiul din Ucraina trebuie să se încheie. Dacă Rusia persistă în atitudinea ei belicoasă și în refuzul de a veni la masa negocierilor, va trebui să plătească prețul”, a amenințat Macron.
RECOMANDAREA AUTORULUI: