Război politic pe sănătatea bucureștenilor! PSD cere preluarea a patru spitale de către Municipalitate, USR boicotează ședința!

Publicat: 23 02. 2021, 10:23

Scandalul celor patru spitale din Capitală care rămân fără finanțare de la primăria sectorului 1 ia amploare. PSD a convocat pentru marți o ședință a Consiliului General al Municipiului București pentru preluarea unităților medicale, însă, USR susține că nu va participa la această convocare!

Este vorba de preluarea Spitalelor „Grigore Alexandrescu”, Floreasca, de Urgenţe Oftalmologice şi de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

USR, prin Consilierul municipal Cosmin Smighelschi a anunţat că reprezentanţii USR PLUS nu vor participa la ședința de marți!

„Grupul USRPLUS nu va participa la ședință”

„Grupul de consilieri PSD a solicitat astăzi convocarea unei ședințe de consiliu general deîndată, mâine marți 23.02.21 pentru a propune un proiect de hotărâre pentru solicitarea Guvernului României trecerii În administrarea Consiliului General a 4 unități de sănătate din Sectorul 1.

Grupul USRPLUS nu va participa la ședința având în vedere:

Existența unei ședințe ordinare planificata deja pentru vineri 26.02.21, astfel că nu se justifică temeiul de forță majoră sau de maximă urgență invocat conform Art. 134 – (4) din Codul administrativ pentru o altă ședința de îndată.

„Problemele din sănătate nu se rezolvă prin războaie”

Îi rugăm respectuos pe colegii din PSD să înceapă să facă o opoziție constructivă, legală și cu dezbatere prealabilă a proiectelor.

Problemele din sănătate nu se rezolvă prin războaie sau demonstrații politice ci prin proiecte discutate în prealabil transparent cu toți factorii implicați”, a anunțat Cosmin Smighelschi pe Facebook.

Senatorul PSD, Gabriela Firea, susţine că noul primar al sectorului 1 din Capitală „şi-a permis să taie finanţarea a patru spitale importante nu doar pentru Bucureşti, ci pentru întreaga ţară”.

„Un proiect criminal”

„Un proiect criminal propus de noul primar şi votat de majoritatea PNL – USR Plus din Consiliul local Sector 1. De aproape 20 de ani, printr-o Hotărâre de Guvern, Primăriei Capitalei i s-au dat in administrare 19 spitale iar Primăriei Sectorului 1 alte 4 spitale. Nimeni, în toţi aceşti ani, nu şi-a permis să taie alocaţiile bugetare de la spitale! Dimpotrivă, s-au investit sute de milioane de euro în corpuri noi de clădiri, secţii noi, săli de operaţii, aparatură ultra-performantă, plus achitarea facturilor pentru utilităţi, pază, reparaţii, etc., ministerului Sănătăţii rămânându-i plata salariilor cadrelor medicale”, a mai scris fostul primar general pe reţeaua de socializare.

Firea: Credeţi că oamenii vor uita?

Gabriela Firea le cere lui Orban, Barna, Cioloş să dea „dovadă de respect faţă de români”. „Comportaţi-vă ca nişte oameni, nu ca nişte roboţi politici care au în cap numai voturi şi, dacă alegerile sunt abia peste 4 ani, timp de 3 ani cauţionaţi prăpădul la guvern şi în primării! Credeţi că oamenii vor uita? Interveniţi urgent şi stopaţi, cu puterea politică pe care o aveţi, aceste nenorociri administrative ale noilor primari de dreapta pe care i-aţi validat”, a mai scris Firea.