Războiul din Orientul Mijlociu. Două zboruri operate de FlyDubai, programate din Dubai spre Bucureşti, transmite Ministerul de Externe

Publicat: 04 03. 2026, 13:45
Insula Palm Jumeirah sub asaltul iranian. Foto: Facebook Nicolae Băciuț

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că două zboruri operate de FlyDubai sunt programate astăzi, 4 martie 2026, ora 18.35 și pe 5 martie 2026, la ora 03.30, din Dubai spre București.

„Aceste zboruri sunt operate de linia aeriană care a transmis bilete reprogramate pasagerilor.

Cei care au primit bilete de îmbarcare sunt rugați să meargă la aeroportul din Dubai conform instrucțiunilor liniilor aeriene, după ce verifică condițiile de securitate și confirmă cu linia aeriană că zborul nu a fost anulat”, transmite MAE.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a anunţat marţi că peste 3.000 de cetăţeni români aflaţi în ţări din zona Golfului solicită în mod concret ajutor pentru repatriere.

Copii români blocați în Dubai

28 de copii din Vrancea, însoțiți de 2 profesoare, sunt blocați în Dubai, pe fondul conflictului declanșat în Orientul Mijlociu. Cazul lor nu este singular, însă, pentru că alți 31 de elevi și 10 profesori din Neamț se află în Emiratele Arabe Unite, Israel și Egipt, iar întoarcerea în România nu este, deocamdată, posibilă.

  • Gândul a prezentat informații de ultimă oră (mai multe detalii AICI) despre copiii din Vrancea, ajunși în Dubai printr-o vacanță intersemestrială organizată de un centru Cambridge.
  • Copiii au fost vizitați de consulul României și se află cazați la un hotel, numai că încă nu se știe când vor putea să zboare către România, în contextul tensiunilor în creștere dintre SUA – Israel și Iran.