Marius Lulea anunță că există o cercetare penală în desfășurare privind fapte de amenințare și transmite că nu va mai face declarații publice despre fondul cauzei.
Într-o declarație de presă publicată pe rețelele sociale, acesta vorbește despre posibile încercări de influențare a declarațiilor, obstrucționare a justiției și distrugere a probelor. Lulea sugerează că unele persoane ar putea fi împinse să își asume responsabilitatea pentru faptele altora și cere autorităților să verifice inclusiv eventualele intervenții produse după incident.
Marius Lulea a transmis un mesaj public în care anunță că faptele de amenințare la care face referire sunt cercetate penal. Acesta precizează că, în contextul anchetei, nu va mai comenta public acuzațiile și solicită jurnaliștilor să obțină informațiile direct de la instituțiile competente.
”În acest moment există o cercetare penală în desfășurare privind faptele de amenințare. Nu voi mai face declarații publice cu privire la fondul cauzei. Rog instituțiile statului să ofere informațiile care pot fi comunicate legal și reprezentanții presei să se adreseze direct autorităților competente. Manifest compasiune și înțelegere față de persoanele care ar putea fi puse în situația de a-și asuma fapte la îndemnul altora.
Înțeleg cât de greu poate fi să descoperi că omul în care ți-ai pus încrederea este dispus să te sacrifice pentru a se proteja. Cred în iertare, dar și în responsabilitatea fiecăruia pentru propriile alegeri. Crearea unui narativ public care deformează realitatea nu poate înlocui cercetarea adevărului înfăptuită de instituțiile statului. Adevărul are răbdare”, a transmis Marius Lulea.
Marius Lulea susține că ancheta nu ar trebui să se limiteze la incidentul inițial, ci să analizeze și eventualele acțiuni ulterioare care ar fi putut avea drept scop împiedicarea aflării adevărului. În finalul mesajului, Marius Lulea insistă asupra necesității unei anchete care să stabilească atât circumstanțele amenințărilor, cât și existența unor eventuale intervenții ulterioare.
”Am încredere că autoritățile vor verifica inclusiv eventualele acțiuni ulterioare incidentului: încercări de obstrucționare a justiției, influențarea declarațiilor, asumarea fictivă a responsabilității, favorizarea făptuitorului sau distrugerea probelor. Sunt convins că organele judiciare vor clarifica dacă au existat acțiuni coordonate și organizate, cu caracter continuat, precum și dacă sunt incidente circumstanțe agravante. O cercetare penală trebuie să clarifice nu doar fapta inițială, ci și eventualele intervenții ulterioare menite să împiedice aflarea adevărului. Stabilirea faptelor, a responsabilităților și a încadrării juridice aparține exclusiv organelor judiciare.
Am încredere că instituțiile statului vor acționa cu profesionalism și imparțialitate. Ceea ce îmi doresc este aflarea adevărului, respectarea legii și stabilirea tuturor responsabilităților”, a încheiat Marius Lulea.
Declarațiile sale vin la câteva zile după ce Lulea a găsit în fața casei sale un cap de porc. În urma sesizării formulate de Marius Lulea, polițiștii din Otopeni au demarat verificări pentru a stabili împrejurările în care s-au produs incidentele și pentru a identifica persoanele implicate.
Potrivit informațiilor comunicate de IPJ Ilfov, un bărbat de 46 de ani a reclamat că, în dimineața zilei de 18 octombrie, a găsit un cap de porc în fața porții locuinței sale. Acesta le-a relatat anchetatorilor și despre afișul apărut cu câteva zile înainte.