România, al doilea mare exportator de GRÂU din UE în sezonul 2022-2023, cu 2,77 milioane tone

Publicat: 22 03. 2023, 14:39

Exporturile de grâu moale ale UE în sezonul 2022/2023, care a început la 1 iulie 2022, au ajuns la data de 19 martie anul curent la 22,13 milioane de tone, în creștere cu 8% față de cele 20,52 milioane de tone de grâu exportate în perioada similară a sezonului 2021/2022, arată datele publicate marți de CE, informează Reuters.

Potrivit acestor date, Franța a rămas cel mai mare exportator de grâu din UE în acest sezon, cu 8,69 milioane de tone exportate până la data de 19 martie anul curent, urmată de România cu 2,77 milioane de tone. Pe locurile următoare se situează, în ordine, Germania cu 2,60 milioane de tone de grâu exportate, Lituania, cu 1,97 milioane de tone, și Polonia cu 1,86 milioane de tone de grâu exportate.

Datele Comisiei mai arată că UE a exportat în sezonul actual o cantitate de 4,33 milioane de tone de orz, cu aproape 30% mai puțin decât cele 6,18 milioane tone de orz exportate în aceeași perioadă a sezonului 2021/2022, în timp ce importurile de porumb ale UE au crescut semnificativ, cu 66%, până la 19,73 milioane de tone.

Din cele 19,73 milioane de tone de porumb importate până acum de blocul comunitar, o cantitate de 1,14 milioane de tone a fost importată de România.

La porumb, Spania a rămas cel mai mare importator din UE în acest sezon, cu 6,76 milioane de tone până acum, urmată de Țările de Jos cu 2,26 milioane de tone, Portugalia, cu 1,54 milioane de tone, Italia, cu 1,52 milioane de tone, Ungaria cu 1,46 milioane de tone, Polonia, cu 1,2 milioane de tone și România, cu 1,14 milioane de tone.

Datele CE arată că Ucraina, Brazilia, Canada, Serbia şi Rusia sunt principalele surse pentru importurile de porumb ale UE în sezonul 2022/23. În cazul Ucrainei se înregistrează o creștere semnificativă, de la 6,490 milioane tone de porumb importate în UE în sezonul 2021/2022 până la 10,156 de milioane tone de porumb importate de blocul comunitar până acum în sezonul 2022/2023.

Luni, CE a anunțat că dorește să recurgă la o rezervă de criză pentru a susține fermierii din Polonia, România și Bulgaria, destabilizați de afluxul de importuri agricole ucrainene sub liberalizarea temporară a comerțului cu UE după invazia țării de către Rusia.

Acest sprijin de 56,3 milioane euro, finanțat din rezerva PAC, are ca scop compensarea „pierderilor economice datorate creșterii importurilor de cereale și oleaginoase”, venite din Ucraina „și limitarea impactului dezechilibrelor pieței”, a indicat Executivul european, potrivit Agerpres.