La polul opus, în interiorul UE, Luxemburg are cel mai ridicat nivel al prețurilor la alimente, cu un coș de aproximativ 125,7 euro raportat la media UE. Diferența dintre România și Luxemburg este uriașă și explică de ce, pentru mulți europeni, „cumpărăturile de bază” pot arăta complet diferit de la o graniță la alta.
Top prețuri alimente
Dacă extindem comparația la 36 de țări europene analizate (inclusiv state EFTA și candidate), cea mai ieftină este Macedonia de Nord, iar cea mai scumpă este Elveția. În Macedonia de Nord, coșul standard coboară spre 73 de euro, în timp ce în Elveția urcă la 161,1 euro, adică peste 60% peste media UE. În topul scumpirilor apar și Islanda (146,3) și Norvegia (130,6), țări cu venituri mari, dar și cu costuri ridicate în general.
Ieftin pe etichetă, scump în viața reală
Problema devine clară când ne uităm nu doar la prețuri, ci la cât din bugetul unei gospodării se duce pe mâncare. În medie, în UE, alimentele reprezintă aproximativ 11,9% din cheltuielile unei gospodării, însă în unele țări din est și sud-est procentul urcă spre sau chiar peste 20%. România este dată ca exemplu în acest „club” unde mâncarea mănâncă o felie mult mai mare din venituri.
Asta înseamnă că o creștere de preț identică, în procente, poate lovi foarte diferit. Un 10% în plus la produsele de bază e neplăcut oriunde, dar devine aproape o criză personală acolo unde salariile sunt mai mici, iar o cincime din buget se duce deja pe alimentație. Ideea apare și în explicațiile oferite de experți citați de Euronews: efectul depinde de cât ești obligat să aloci pentru hrană, nu doar de cât scrie pe bon.
În țările bogate, chiar dacă prețurile sunt mai mari, veniturile disponibile pot amortiza șocul. Eurostat însuși subliniază că indexul de preț nu este ajustat după venituri, deci nu măsoară „accesibilitatea”, ci strict diferențele de nivel de preț. Cu alte cuvinte, Danemarca poate fi scumpă, dar un danez poate suporta mai ușor nota decât un est-european, chiar dacă acesta cumpără „mai ieftin”.
Ce explică diferențele dintre țări: salarii, taxe și șocuri economice
Unul dintre motoarele principale ale diferențelor este nivelul salariilor. În state cu venituri mari, costurile cu forța de muncă din agricultură, procesare, transport și retail se transferă în prețurile finale. Euronews citează inclusiv ideea că țări precum Danemarca și Elveția tind să aibă prețuri mai mari tocmai din cauza costurilor de muncă mai ridicate.
Un alt factor important este taxarea, în special TVA-ul la alimente, care diferă semnificativ între țări. Există state unde anumite produse alimentare au cote reduse sau chiar zero, iar în altele alimentele intră în regimul standard, ceea ce împinge prețurile în sus. Diferențele nu sunt singurele explicații, dar pot conta la nivel de coș săptămânal.
Mai există și „loviturile” mari din ultimii ani, de la pandemie la scumpirea energiei și efectele războiului Rusia-Ucraina asupra piețelor agricole. Economiile mici, foarte deschise și cu monede mai volatile pot resimți mai puternic transmiterea acestor costuri în prețuri, după cum explică o parte dintre specialiștii citați în analiza Euronews. În astfel de țări, șocurile externe se văd mai repede la raft, uneori chiar dacă nivelul general rămâne sub media UE.