Roxana a ajuns să câștige 9.000 de LEI pe lună, după ce și-a luat al doilea job. Unde lucrează în timpul liber

Publicat: 19 04. 2023, 08:37

Românii nu se mai descurcă de pe o zi pe alta, mai ales când au un singur job, astfel că și-au luat și alte locuri de muncă, pentru a-și rotunji veniturile.

Două-trei salarii pot asigura un trai decent, fără grija zilei de mâine, pentru români.

De exemplu, Roxana lucrează într-o fabrică de încălțăminte de 20 de ani și, în urmă cu un an, a decis să își rotunjească, cumva, veniturile.

Ea s-a angajat ospătar la un restaurant din centrul Capitalei.

Roxana are jobul de bază de tehnician încălțăminte, dar lucreză și ca ospătar. Copilul ei s-a mărit și acum nevoile financiare sunt mai mari, a mărturisit românca.

Cum câștigă lunar 9.000 de lei

Roxana se împarte între fabrică și restaurant. Are o „rețetă câștigătoare”: cele două joburi îi aduc, împreună, 9.000 de lei pe lună.

Lucrează 8 ore la jobul principal, de luni până vineri, iar vineri, sâmbătă și duminica lucrează part-time la local.

Nu este singurul român care are mai multe locuri de muncă. Creșterea numărului de joburi de weekend a fost spectaculoasă, undeva la 200% creștere față de 2022.

Avem apoi tot ce înseamnă job part-time, cu o creștere de 25%, pe zona de remote, exclusiv de acasă, a declarat reprezentantul unei platforme de anunțuri.

Românii preferă să lucreze în HoReCa, vânzări, industria alimentară, dar și cea creativă, când vine vorba de al doilea loc de muncă. Un angajat poate lua între 2.000-3.000 de lei în domeniul HoReCa și 5.000-6.000 lei în industria creativă. Datele de la Ministerul Muncii arată că în România sunt circa un milion de angajați care au două sau chiar trei locuri de muncă.

În febriarie salariul mediu net a ajuns la 4.270 de lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut cu 14,8%. Majorarea nu înseamnă mai nimic, deoarece a fost anulată de rata inflației, scrie observatornews.ro.