Se AMÂNĂ angajarea răspunderii pachetului privind reforma Administrației / Scenariile lui Bolojan / Ședința de Guvern, luni, la ora 16.00
Guvernul Bolojan va analiza, duminică, într-o nouă ședință, măsurile de reduceri din administrația publică. Vineri seara, Executivul a amânat adoptarea acestei reforme care urmărește desființarea a 40.000 de posturi.
UPDATE 17.40
Se amână angajarea răspunderii pachetului privind reforma administrație centrale, cel puțin două săptămâni, adică nu înainte de pe 15 septembrie.
Potrivit surselor Gândul, Bolojan a pus două scenarii pe masa coaliției: adică, 30% din posturi eliminate sau 45% reducere din posturile bugetate la nivelul administrației.
Pentru cele 5 pachete, adoptate vineri, Guvernul se va reuni într-o nouă ședință luni, la ora 16.00, pentru a analiza amendamentele propuse.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, transmite că ședința Executivului va fi precedată de o reuniune a coaliției, la ora 12.00, având același scop, revizuirea amendamentelor.
UPDATE: 13.30
Potrivit informațiilor Gândul, liderii coaliției discută Palatul Victoria pe marginea pachetului pe reforma administrației, care nu a intrat în ședința de joi.
Tăierile semnificative de posturi din zona administrației publice este motivul pentru care liderii nu au ajuns la un acord această săptămână.
Motivul în reprezintă, potrivit unor surse politice, propunerea premierului ca procentul reducerii de posturi să ajungă la 45%. Asta ar însemna desființarea a 70 de mii de posturi.
După reuniunea coaliției ar urma o nouă ședință de Guvern, însă nu există un anunț oficial în acest sens.
Știrea inițială.
Ilie Bolojan a anunțat o nouă ședință de Guvern pentru adoptarea pachetului pe administrație publică. Proiectul privind reforma administrației publice a fost scos de pe ordinea de zi a reuniunii cabinetului încă de la începutul ședinței de vineri.
Proiectul urmează să fie dezbătut în continuare în interiorul coaliției, după care va avea loc o ședință de Guvern.
Luni seara, Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pentru alte cinci proiecte cuprinse în cel de-al doilea pachet de măsuri pregătite pentru reducerea deficitului bugetar.
Deputații vor putea depune amendamente la cele cinci proiecte până luni, la ora 9:00.
Concedieri în primării de 25%
Ministerul Dezvoltării a modificat proiectul de lege privind reforma administrației publice centrale și locale, care prevede acum reducerea cu 25% a numărului de posturi din primării, față de 20% anterior.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat marți seară că va exista o tăiere „de aproximativ 20 şi ceva la sută” pe organigramele autorităţilor locale, subliniind că reducerea nu se va face uniform. Totuși, ministrul a păstrat estimarea că în total se vor reduce maxim 40.000 de posturi din administrația publică centrală și locală.
RECOMANDAREA AUTORULUI: