Se scumpesc biletele și abonamentele la transportul public din Iași. Care va fi majorarea

Publicat: 30 05. 2022, 17:46

Primăria Municipiului Iași a anunțat o creștere a tarifelor de călătorie pentru biletele și abonamentele la transportul în comun, în urma creșterilor nesustenabile la combustibil și energie electrică. Primarul Iașului, Mihai Chirica, spune că deși prețurile sunt considerabil mai mari, ele nu acoperă nici pe departe cheltuielile de întreținere ale Companiei de Transport Public.

În mod concret, prețul unei călătorii se mărește la 3 lei de la 2,5 lei, iar pentru zona limitrofă a orașului va fi de 4 lei în loc de 3,5 lei. Abonamentele vor suferi cea mai mare creștere: vor ajunge să coste 120 de lei, de la 80 cât sunt în prezent.

„Creșterea tarifului este motivată de creșterea exponențială a costurilor de operare pentru transportul public, atât din creșterea prețului la energie și combustibil, dar și datorită necesității majorării unor salarii pentru personalul care muncește acolo. E adevărat nu reușim să acoperim în totalitate solicitările lor, dar le facem gradual. Noul tarif nu acoperă nici jumătate din costurile reale pe care le avem cu operarea sistemului de transport public, urmând ca diferența să o asigurăm din bugetul local prin compensațiile lunare pe care le plătim companiei noastre de transport”, a declarat Mihai Chirica.

Primarul a precizat că speră ca locuitorii municipiului Iași să înțeleagă motivația din spatele acestei creșteri a prețurilor și să continue să utilizeze transportul public, în contextul în care Iașul este unul dintre cele mai poluate orașe din țară. Edilul a punctat că cei care stau în afara orașului cheltuiesc pe transport chiar și de trei ori mai mult decât prețul unui abonament lunar, în timp ce elevii și studenții au gratuitate asigurată din lege.

În fiecare vineri transportul public va fi gratuit

Mai există o serie de categorii sociale, printre care și pensionarii, cărora Primăria le oferă unele gratuități sau scutiri de la plată. Inclusiv profesorii și personalul din universitățile ieșene beneficiază de o astfel de reducere: ei achită doar jumătate din valoarea unui tichet de călătorie sau abonament.

„Avem o echipă de audit internă care auditează tot ce se întâmplă la Compania de Transport Public pentru diminuarea costurilor. S-au făcut eforturi în acest sens și din partea managementului, s-au adus autobuze noi, tramvaie noi, vin și autobuze electrice, cât și alte tramvaie în continuare. Dar prețul la energie și combustibil domină și ne provoacă la această creștere”, a completat Mihai Chirica.

Municipalitatea va introduce, totodată, și conceptul de „vinerea verde” în transportul public în comun din Iași. Astfel, în fiecare vineri transportul public va fi gratuit pentru toți locuitorii municipiului Iași, dar și pentru cei aflați în ziua respectivă în oraș. Scopul este de a reduce cât mai mult numărul de mașini aflate în trafic și de a încerca obișnuirea cetățenilor cu utilizarea mijloacelor de transport în comun în detrimentul mașinilor personale.