Prima pagină » Actualitate » Mihai Chirica revine la Primărie. Judecătorii au anulat controlul judiciar dispus de procurorii DNA

Mihai Chirica revine la Primărie. Judecătorii au anulat controlul judiciar dispus de procurorii DNA

Mădălina Olariu
Mihai Chirica revine la Primărie. Judecătorii au anulat controlul judiciar dispus de procurorii DNA

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a scăpat de controlul judiciar și își va putea relua activitatea de la primărie. Decizia instanței este definitivă și a fost pronunțată vineri, 11 februarie.

Tribunalul Iași a admis, vineri, cererea înaintată de Mihai Chirica împotriva ordonanței emise de procurorii DNA prin care a fost instituit controlul judiciar pentru 60 de zile pentru fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei.

„Admite plângerea formulată de petentul-inculpat Mihai Chirica, împotriva ordonanței procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din 4 februarie 2022 dată în dosarul nr. 3/P/2022 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de «fals intelectual» în formă continuată (două acte materiale), instigare la «uzurparea funcției». Dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din 04 februarie. Fără cale de atac”, se precizează în motivarea instanței.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași și fostul viceprimar, Gabriel Harabagiu, sunt suspectaţi că au semnat documente, cu încălcarea legii, legate de atestarea construirii şi extinderea unui bloc din Iaşi.

La finalul săptămânii trecute, primarului Iașului, Mihai Chirica, a fost suspendat din funcție după ce procurorii DNA l-au pus sub control judiciar, una dintre condițiile impuse fiind ca acesta să nu își exercite funcția pe care o avea la momentul în care a fost produsă presupusa infracțiune.

Atribuțiile sale au fost preluate de Daniel Juravle, viceprimar, membru al Partidului Național Liberal.

Avocatul primarului Mihai Chirica, Marius Striblea, pentru Gândul: „Măsura preventivă nu era necesară”

Avocatul primarului Mihai Chirica, Marius Striblea, a confirmat pentru Gândul că plângerea împotriva măsurii preventive a fost admisă de către Judecătorul de Drepturi și Libertăți, controlul judiciar fiind revocat, iar soluția este definitivă.

„Am invocat mai multe nulități în legătură cu modul în care s-a luat măsura, dar și legate de nerespectarea dreptului la apărare al domnului primar Mihai Chirica. Măsura preventivă nu era necesară și, în toate cazurile, apărea ca fiind generată de aprecierea exagerată a unor acuzații ce nu stau juridic în picioare. Interdicția de a ocupa o funcție, în cazul nostru cea de primar, nu există în legislație, unde se vorbește doar despre «profesie», «meserie» și «activitate», termeni ce sunt de strictă interpretare. Mai mult, funcția de primar, ansamblu de «activități», rezultă în urma unor alegeri, nu se ocupă prin numire”, a declarat Marius Striblea, avocatul primarului Mihai Chirica, pentru Gândul..

Acesta a mai precizat că „actul discreționar al acuzării de a interzice exercitarea funcției de primar, echivalând cu o veritabilă suspendare din funcție a acestuia, nu poate înfrânge voința a peste patruzeci de mii de cetățeni ce l-au votat pe Mihai Chirica pentru a conduce orașul”.

Reacția lui Mihai Chirica, după decizia instanței: „Am primit o gură de oxigen”

Și primarul Chirica a confirmat faptul că s-a hotărât ridicarea în totalitate a condițiilor cerute de procuror, respectiv în acest moment nu mai există nicio interdicție în ceea ce privește controlul judiciar.

„Practic am intrat în deplinătatea tuturor atribuțiilor pe care le am în calitate de primar al municipiului Iași, dar acest lucru este mai puțin important. Important este că astăzi am primit o gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept în România trebuie respectat, iar cei care nu-l respectă pot îndrăzni să creadă că există instanțe de judecată ale statului care îți pot oferi dreptatea, a spus Chirica.

„De asemenea, tot astăzi am înțeles faptul că au fost mulți oameni care au suferit și suferă din cauza aplicării injuste a unor prevederi legale, cu voie sau fără de voie, din erori judiciare sau voie, dar că de fiecare dată mai există o șansă pe care trebuie să o înțelegi și care este aplicabilă în conformitate cu statul de drept. Tot astăzi am înțeles un lucru – nu este suficient să vrei să faci bine, trebuie să te și însoțești de oamenii care să te ajute să faci bine, și trebuie să fii foarte atent asupra calității celor din jurul tău pentru a putea să-ți duci toate lucrurile pe care le-ai gândit pentru comunitate până la capăt”, a continuat edilul Iașiului.

În același context, el a mai afirmat că a înțeles că orice bătălie nu folosește nimănui și din orice război toată lumea are de pierdut.

„Prin urmare va fi o modalitate de reașezare, de repunere a conduitei mele în toate disputele politice pe un făgaș mult mai echilibrat, mult mai apropiat de înțelepciune, care să reconfirme faptul că putem, împreună, toate forțele politice, toți oamenii care gândesc binele acestei națiuni, că putem să facem din România un stat respectat în toată forma sa: și cea a justiției, și cea administrativă și toate celelalte componente ale statului. Nu pot să mulțumesc pentru că deontologia nu permite, dar cei care cred în justiție cu adevărat trebuie să fie felicitați și trebuie să urmărească totdeauna aplicarea legii cu sfințenie”, a afirmat Mihai Chirica.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Prosport.ro
FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia