8 ani de la 10 august. Marile controverse, de la „gazul ucigaș” la camionul cu pietre „adus de Dragnea”. Mărturiile unui șef al Jandarmeriei: „S-a tras cu gaz neconform de pe clădirile din piață. Nu a fost jandarmeria”
Astăzi se împlinesc 8 ani de la protestul anticorupție din Piața Victoriei, în timpul căruia jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor. Evenimentul din data de 10 august a prilejuit apariția unui val interminabil de controverse. Printre cele mai populare, se numără substanțele toxice pe care le conține gazul, jocurile politice care au stat în spatele manifestării, respectiv motivația celor care au ieșit în stradă. Chiar dacă faptele din dosar s-au prescris, apar noi informații conform cărora protestatarii au fost atacați cu gaz neomologat de către entități necunoscute, nu de forțele de ordine.
În urmă cu opt ani, peste 100.000 de români s-au adunat în fața Guvernului pentru a-și manifesta nemulțumirea față de guvernarea PSD și față de deciziile luate de social-democrați cu privire la legile justiției și Codurile penale.
Demiterea procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kövesi, gafele repetate ale premierului Viorica Dăncilă și faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, încă se afla la conducerea Camerei Deputaților, deși primise 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare la începutul lunii iunie, i-au determinat pe protestatari să iasă în stradă pe 10 august și să ceară demiterea Guvernului.
„Dragnea a dat personal ordin ca jandarmii să tragă în protestatari”. „Toți protestatarii au fost plătiți de Soros”. „Jandarmii au răspuns la violențele protestatarilor cu gaze otrăvitoare”. Așa a sunat doar începutul celor mai mari extravaganțe apărute în spațiul public în timpul evenimentelor din august 2018.
„Un camion cu pietre a fost adus special de Dragnea”
Izbucnirea mișcărilor de stradă din august 2018 au lansat mai multe valuri de reacții apărute în spațiul public.
Una dintre opiniile vehiculate pe rețelele de socializare îl acuza pe însuși liderul social-democraților, Liviu Dragnea, că a comandat mobilizarea mai multor grupări de huligani, înarmați cu pietre descărcate dintr-un camion, la doar câteva zile înainte de izbucnirea protestului.
„Toți protestarii au fost plătiți de George Soros” / „Gazele lacrimogene folosite de jandarmi conțineau o substanță mortală”
Chiar purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române afirma că „protestatarii au atacat forțele de ordine cu pungi de urină și excremente”. Astfel de declarații le-au dat curaj internauților să ajungă la concluzii controversate precum „mitingul a fost, în esență, un atac asupra Jandarmeriei” sau „au murit jandarmi în urma confruntărilor din fața Guvernului”.
Alte voci susțineau că „toți protestarii au fost plătiți de George Soros” sau că „gazele lacrimogene folosite de jandarmi conțineau o substanță mortală, similară celor folosite în lagărele de exterminare din Al Doilea Război Mondial”.
Bineînțeles, au existat și persoane care au afirmat că, pe lângă protestatari, „în Piața Victoriei, se aflau și teroriști înarmați cu grenade de tip cocktail Molotov, pregătiți pentru a ataca în orice moment”.
Pe de altă parte, au apărut și opinii care susțineau că „protestul a fost 100% pașnic, fără acte de violență”, în ciuda imaginilor care dovedeau, evident, contrariul.
„Cineva a tras cartușe de pe o clădire din Piața Victoriei. Le-a găsit o femeie de serviciu. Nu erau ale noastre”
La opt ani după protestele de pe 10 august, Sebastian Cucoș, șeful Jandarmeriei București la acea vreme, achitat în dosarul penal, face dezvăluiri șocante legate de evenimentele din timpul manifestării.
„Am descoperit, după aceea, că cineva a tras cartușe iritant-lacrimogene de pe o clădire din București, chiar din Piața Victoriei. Muniție nemarcată, cu calibru care nu pleacă din armele noastre. […] Nu le-am găsit noi, le-a găsit o femeie de serviciu, când făcea curat. […] S-au făcut probe la fața locului, s-au analizat. Acolo au fost două tipuri de gaz. Unul al jandarmeriei. Celălalt? Nu știm. De ce mă acuzați pe mine de gazul care nu e conform?!”, spune jandarmul responsabil de coordonarea echipelor de intervenție pe 10 august 2018.
Ce s-a întâmplat timp de 8 ani cu dosarul, până s-au prescris faptele?
La doar o zi după evenimentele din 10 august 2018, procurorii Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar București s-au sesizat din oficiu și au deschis dosarul penal.
În iunie 2019, dosarul a ajuns la DIICOT, care l-a și clasat un an mai târziu. În martie 2021, DIICOT cere redeschiderea acestuia, dar Tribunalul București îi respinge cererea.
Surprinzător, în aprilie 2021, protestatarul Ioan Crăciuneanu, în calitate de persoană vătămată, a contestat clasarea dosarului, iar Curtea de Apel i-a admis sesizarea.
Abia în 2023, după aproape 5 ani de la protest, dosarul a ajuns în instanță, la Tribunalul Militar București. Pe 8 august, procurorii trimit în judecată 16 membri ai Jandarmeriei, printre care se afla și fostul șef, Sebastian Cucoș.
În mai 2026, foștii șefi ai Jandarmeriei sunt audiați, iar, pe data 15 iunie, instanța decide achitarea a 10 dintre cei 16 inculpați, inclusiv a celor din fosta conducere.