Șefa CCR respinge speculațiile privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții, dar nu neagă întâlnirea cu Bolojan

Publicat: 15 08. 2026, 15:25
Actualizat: 15 08. 2026, 15:33

Președinta Curții Constituționale a României, Elena-Simina Tănăsescu, respinge categoric informațiile potrivit cărora cauzele aflate pe rolul CCR ar fi fost discutate în afara cadrului legal. Precizarea vine după informațiile apărute în spațiul public privind o posibilă întâlnire între șefa CCR și premierul demis Ilie Bolojan. Comunicatul Curții nu neagă că o astfel de întâlnire ar fi avut loc.

CCR respinge speculațiile privind cauzele aflate pe rol

Curtea Constituțională a transmis, sâmbătă, un comunicat în urma solicitărilor primite din partea reprezentanților mass-media.

„Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanții mass-media și în vederea unei corecte informări a opiniei publice, facem următoarele precizări”, se arată în comunicat.

Instituția precizează că președinta CCR respinge orice speculație privind discutarea unor dosare aflate pe rolul Curții în afara procedurilor prevăzute de lege.

Președinta Curții Constituționale a României, doamna prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, respinge ferm și categoric orice speculatie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curtii in afara cadrului strict legal”, transmite CCR.

În comunicatul transmis presei nu este însă menționat premierul demis Ilie Bolojan și nu este infirmată existența unei eventuale întâlniri între acesta și președinta Curții Constituționale.

CCR nu oferă, prin acest comunicat, alte detalii cu privire la eventualele discuții sau întâlniri dintre cei doi oficiali.

Potrivit informațiilor care au circulat în spațiul public, și care nu au fost negate de CCR, întrevederea ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, cu doar trei zile înainte ca judecătorii CCR să se reunească pentru a analiza mai multe acte normative cu implicații politice și financiare importante, printre care și noua Lege a integrității.