Șeful Secției de Mari Arși a fost DEMIS, după cazul Laviniei. „Un singur pacient care suferă din cauza unei scăpări reprezintă un semnal de alarmă”

Publicat: 04 08. 2025, 13:34

Coordonatorul Centrului de Mari Arși a fost demis, după cum a anunțat, luni, conducerea Spitalului Clinic de Urgență București, după cazul Laviniei, pacienta care a fost transferată în Belgia după ce s-a infectat, în spital, iar medicii belgieni s-au declarat sceptici în legătură cu starea sa.

Conducea Spitalului Floreasca a transmis compasiunea pentru incidentele reclamate public și a anunțat că i-a demis pe șefii Centrului de Mari Arși și al laboratorului spitalului, printr-un comunicat de presă publicat și pe contul de Facebook.

Totul vine după ce o tânără, Lavinia, s-a infectat în spital cu bacteria Candida auris, a fost transferată în Belgia, unde medicii sunt sceptici în legătură starea pacientei. Colegiul Medicilor va audia 63 de doctori de la Floreasca în cazul Laviniei. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor a declarat, pentru Digi24, că atât numele doctorilor care s-au ocupat de tânără, cât și fișele de observație au fost obținute foarte greu de la spital.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut de vineri demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca din Capitală, Tiberiu Paul Neagu, acuzându-l de „iresponsabilitate crasă, nepăsare, aroganță și indolență”.

În același timp, la Centrul pentru Arși de la Floreasca, reprezentanții Inspecției Sanitare de Stat au descoperit o culpă comună la nivelul întregii conduceri a Spitalului Clinic de Urgență București și au cerut măsuri de revizuire care vizează întregul lanț decizional, de la manager până la oamenii aflați  în funcții de execuție. Una dintre cele mai mari probleme semnalate în urma controlului este legată chiar de testele de curățenie, care nu detectează toți germenii periculoși. În probele recoltate lunar din Centrul pentru Arși nu sunt testate ciupercile și fungii, deși aceștia pot provoca infecții grave, mai ales la pacienții cu arsuri.

Măsurile luate de conducerea spitalului

„În contextul incidentului recent de la Centrul de Mari Arși ne exprimăm înainte de toate profundă compasiune față de suferință pacientei și a familiei sale. Că instituție medicală de elită, suntem conștienți că fiecare viață contează, iar chiar și o singură deficiență trebuie tratată cu maximă seriozitate”, potrivit șefilor SCUB.

Pentru a preveni repetarea unor astfel de situații, conducerea Spitalului Floreasca a decis, reorganizarea managerială, verificări și măsuri pentru îmbunătățirea comunicării.

Este vorba de decizia demiterii conducerii Centrului de Mari Arși și a conducerii laboratorului spitalului. Începând de astăzi, coordonatorul Centrului de Mari Arși este Asist. univ. Dr Adrian Frunză, iar laboratorul este condus de Dr Oana Iulia Talpoș.

Oficialii anunță verificări și măsuri de transparență.

„Foaia de observație medicală a pacientei a fost trimisă , cu celeritate, Colegiului Medicilor pentru o analiză amănunțită. Dorim să aflăm dacă au existat erori și ne angajăm să acționăm în consecință. De asemenea cei 63 de medici implicați (inclusiv medicii implicați în consulturile interdisciplinare) în tratarea pacientei vor trimite note de informare care să clarifice aspectele medicale ale acestui caz. – Personalul mediu și auxilar din Compartimentul de Mari Arși vor trimite note de informare către Comisia de analiză a cazului organizată prin decizie managerială”, potrivit comunicatului transmis.

În plus, conducerea spitalului anunță măsuri de „digitalizare pentru vocea pacientului”. Mai exact, este în curs de implementare un sistem de feedback în timp real, prin care fiecare pacient poate semnala direct medicului șef de secție, managementului calității și conducerii spitalului orice nevoie sau neregulă.

În ceea ce privește îmbunătățirea comunicării, șefii Spitalului Floreasca au precizat că, în parteneriat cu sindicatul unității vor organiza cursuri de comunicare cu pacientul pentru toți angajații. Prioritate vor avea secțiile cu grad crescut de dificultate, precum ATI, Arși, UPU.

De asemenea, la capitolul modernizare infrastructurală, oficialii anunță că au contractat serviciile de proiectare pentru sistemul de ventilație și climatizare dedicat întregului  Centru de Mari Arși

„Menționăm că în această perioadă personalul din Centrul pentru Arși a fost reinstruit în ceea ce privește igiena mâinilor, utilizarea echipamentului de protecție, măsuri în ceea ce privește izolarea bolnavilor și îngrijirea lor. S-au intensificat procedurile de curățenie și dezinfecție în toate spațiile. Există personal medical dedicat și se continuă acordarea de îngrijiri medicale pacienților internați”, se arată în comunicatul transmis.

Astfel, spun oficialii, deși Spitalul Clinic de Urgență București se bucură de realizări excepționale- numeroase transplanturi reușite, intervenții chirurgicale unice în Europa, adresabilitate națională (48 % din pacienții tratați provin din afară Municipiului București) evenimentul recent le-a arătat că excelență trebuie însoțită de vigilența constantă și responsabilitate totală.

„Un singur pacient care suferă din cauza unei scăpări reprezintă un semnal de alarmă. Aceste lucruri nu trebuie- și nu vrem- să se mai întâmple. Ne reafirmăm angajamentul față de calitatea actului medical, față de demnitatea pacientului și față de transparență deplină. Vom continuă să fim alături de cei care au nevoie de noi, cu seriozitate, compasiune și responsabilitate”, a transmis conducerea SCUB.

RECOMANDAREA AUTORULUI: