Soi nou de cartof dulce la Dăbuleni, adaptat la condiții climatice și la solul nisipos
Cartof dulce nou, mai mare și mai timpuriu, creat la Dăbuleni. Tubercul poate să ajungă la peste un kilogram în doar 50-60 de zile.
Cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni au început recoltarea celor patru soiuri de cartof dulce, printre care și noul soi, aflate în cultură experimentală, într-un an în care condițiile climatice au afectat dezvoltarea plantelor și rezistența unora dintre soiuri.
Anul acesta, cercetătorii de la Dăbuleni vin cu o noutate. Și anume, un tip nou de cartof dulce, aflat în curs de omologare, care se remarcă prin productivitate, dimensiunea tuberculilor și perioada scurtă de vegetație.
„Este un soi care se dezvoltă mult mai repede ca cele pe care le aveam noi. În 60 de zile este gata de recoltare”, spune Gheorghe Coteț, cercetator.
Tuberculul se formează rapid
Noul tip de cartof dulce are coaja roz și miezul galben, iar partea vegetativă a plantei este mai redusă față de celelalte tipuri testate. Dacă la soiurile deja cultivate frunzele și tulpinile pot ajunge la aproximativ doi metri, noul tip are o parte aeriană de aproximativ un metru.
Principalul avantaj este însă rapiditatea cu care formează tuberculul. La numai 50-60 de zile de la plantare, acesta poate ajunge la o greutate de aproximativ 2 kilograme. În cazul celorlalte tipuri de cartof dulce, perioada până la dezvoltarea tuberculilor este de aproximativ 100 de zile.
„Un cuib poate să producă și 5 kilograme de cartofi. Este foarte bun la gust acest soi. Așteptăm să-l omologăm”, spune Aurelia Diaconu, cercetător.
Suprafața pe care este testat noul tip de cartof dulce este de 1.600 de metri pătrați. În total, la Stațiunea Dăbuleni, cartoful dulce este cultivat în acest an pe o suprafață de aproximativ trei hectare.
Recoltarea celor patru soiuri aflate în experiment este programată pentru mâine. Cercetătorii vor evalua producția obținută și modul în care fiecare soi a răspuns condițiilor climatice din acest an.
Noul tip de cartof dulce ar putea reprezenta însă una dintre cele mai importante direcții pentru cultura de la Dăbuleni, mai ales datorită perioadei scurte de vegetație și potențialului de a obține tuberculi mari într-un timp mai redus.