Stațiunea din România, aflată la doar 3 ore de București, renumită pentru aerul său curat. Nu degeaba i se spunea „Plămânul de oțel al regiunii”

Publicat: 31 03. 2026, 16:13
FOTO - Caracter ilustrativ: Facebook.com/primariacomuneisoveja

La trei ore de București, se află una dintre cele mai interesante stațiuni montane din România, unde se găsește cel mai ozonat aer din țară. Este locul în care te poți relaxa și îți poți încărca bateriile, chiar în inima naturii.

Este vorba despre Soveja, din județul Vrancea, situată la 82 de kilometri de Focșani, iar stațiunea funcționează pe tot parcursul anului, potrivit Știrilor Pro TV.

FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook.com/primariacomuneisoveja

Cum se poate ajunge la Soveja

La Soveja se poate ajunge ușor, indiferent dacă ai sau nu mașină, deși cu autoturismul este cea mai simplă variantă. Din Capitală până în această stațiune drumul durează aproximativ trei ore și traversezi zone cu peisaje montane, unde poți face opriri pentru pauze de neuitat. Dar la fel de ușor se poate ajunge și din alte orașe precum Brașov sau Ploiești, mai notează sursa citată.

Dacă alegi trenul, cea mai apropiată gară este Focșani. Din București, călătoria durează tot aproape trei ore. Autobuzul este variants ideală pentru turiștii care nu au mașină personală.

Soveja, stațiunea cu cel mai curat aer din România

Despre Soveja se știe că este stațiunea cu cel mai ozonat aer din România. Tocmai de aceea, autoritățile din țara noastră au decis, la începutul secolului al XX-lea să facă aici o stațiune balneoclimaterică.

Astfel, până la Revoluția din ’89, stațiunea aceasta era plină de turiști, jumătate dintre ei fiind minerii care veneau să se vindece de leucemie.

Povestea de succes din acest ținut a început prin anul 1870, când un negustor de stofă și pânză din Focșani este sfătuit să facă o cură de aer pe timpul verii la Soveja, ca să se vindece de boala de plămâni.

Astfel, clientela terapiei cu ozon din pădurile sovejene s-a extins și au început să vină și alți oameni aici pentru acest tip de tratament. Pe vremea aceea, însă, Soveja nu era încă stațiune, care a trecut prin mai multe etape de dezvoltare.

La trei ani după Al Doilea Război Mondial, prin 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, toate proprietățile din zonă au fost naționalizate. Astfel, vile, hoteluri, parcul și cazinoul au intrat în proprietatea statului, iar stațiunea a cunoscut o perioadă mai nefastă, în ceea ce privește dezvoltarea.

Dar autoritățile cunoșteau potențialul zonei, pe care o mai numeau și „Perla Vrancei” sau „Plămânul de oțel al regiunii”, tocmai datorită aerului său curat. În acest context, în următorii ani, Soveja s-a dezvoltat ca stațiune montană și au început să se construiască hoteluri.

Locul a cunoscut un vârf de popularitate prin anii ’70, când minerii cu probleme respiratorii veneau aici să își petreacă concediile ca să se recupereze, iar sportivii veneau în cantonamente organizate în zonă.

FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook.com/primariacomuneisoveja

În acest moment, însă, stațiunea trece printr-o perioadă de degradare și acum este aproape abandonată, multe dintre construcții fiind lăsate de izbeliște, inclusiv multe hoteluri și baze de tratament.

Atracții turistice, în Soveja

Totuși, dincolo de aerul său curat, Soveja are și câteva atracții turistice, cum ar fi Mausoleul Eroilor, o construcție ridicată în memoria eroilor din Primul Război Mondial care poate fi găsit chiar aproape de intrarea în stațiune.

Schitul Soveja este un alt obiectiv de vizitat și un loc de pelerinaj bine cunoscut, dar și Cabana Dragomir, loc în care Nicolae Ceaușescu stătea când mergea la vânătoare.

Dincolo de obiective, oamenii merg la Soveja pentru relaxare departe de agitația orașului. Este un loc în care te încarci cu energie, liniște, te bucuri de frumusețea naturii și respiri cel mai curat aer din România. Este un loc deosebit pentru familiile cu copii care vor un concediu liniștit și o pauză binemeritată.

Autorul mai recomandă:

Top 10 cele mai frumoase orașe de vizitat din România. De la orașe vibrante până la medievale

Locul unde se macină aur. „Parcul” de Mori de Apă Rudăria din Caraș-Severin, unic în Europa

Povestea a doi frați din Soveja, de 9 şi 10 ani, care au fugit de acasă pentru că bunica lor îi bătea, îi tortura și îi umilea