Supărat că l-a părăsit femeia, un bărbat din Neamț s-a gândit să se răzbune. Ce a făcut cu crucea soacrei sale

Publicat: 13 10. 2025, 22:45
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Un caz halucinant a avut loc în județul Neamț. O femeie s-a trezit cu un cadou” de coșmar în fața casei sale, era chiar crucea mamei ei, decedate în urmă cu opt ani. Cel care i-a adus-o a fost nimeni altul decât fostul soț, supărat că femeia îl părăsise.

Conform anchetatorilor, bărbatul în vârstă de 51 de ani, din localitatea Nemțișor, s-ar fi dus în toiul nopții îm cimitirul din satul Stânca, unde era înmormântată soacra sa. Fără să stea pe gânduri, a scos crucea din pământ, a pus-o în portbagajul mașinii sale, deși nu avea nici permis de conducere. A abandonat apoi crucea chiar în fața locuinței femeii care îl părăsise, crezând că astfel se va răzbuna pe ea.

„La data de 12 octombrie, în jurul orei 10:35, o femeie din Nemțișor a sunat la 112 și a anunțat în fața casei sale a apărut o cruce funerară. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat era vorba despre crucea unei persoane decedate în anul 2017. Din cercetări a reieșit ginerele defunctei ar fi furat obiectul din cimitir, pentru a se răzbuna pe soția sa”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Doar că, gestul de neimaginat nu s-a terminat aici. Polițiștii au descoperit individul avea dreptul de a conduce suspendat, fapt care înseamnă s-a ales cu două dosare penale: unul pentru profanare de morminte, altul pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Localnicii din Nemțișor sunt șocați și spun nu au mai auzit de așa ceva:

„E greu de crezut că cineva poate face așa ceva, chiar și din răzbunare. Nu te joci cu morții!”, a spus un vecin al femeii.

Autorul recomandă:

Demisia din RĂZBUNARE, un nou trend pe piața muncii. Angajații pleacă brusc de la job, sub formă de protest

Un bărbat din Ilfov a aflat e „mort” de 20 de ani. „La taxe sunt viu, dar în acte apar decedat