Tânăr îndurerat din Constanța, al cărui tată a murit de COVID, huiduit de protestatari: „Să vă fie rușine!” (VIDEO)

Publicat: 31 03. 2021, 08:53
Actualizat: 31 03. 2021, 08:54
Tânăr îndurerat din Constanța, al cărui tată a murit de COVID, huiduit de protestatari: „Să vă fie rușine!” / Foto: Captură

Scene incredibile la Constanța! Un tânăr al cărui tată a murit în urmă cu doar două zile din cauza COVID a fost huiduit de protestatari, în seara de marți spre miercuri. Bărbatul a ieșit la geam și i-a îndemnat pe manifestanți să meargă la spital și să vadă ei înșiși drama pacienților cu coronavirus.

„Să intrați la ATI… la Boli Infecțioase / Nu vă dați voi seama!”

„De ce protestaţi? Să intraţi la secţie, la AT, la Boli Infecţioase (n.r. Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa), să vedeţi ce înseamnă acolo oameni cu COVID. Nu mai protestaţi aşa! E război! Nu vă daţi voi seama!

Ei se dau de toate să îi facă bine şi ei protestează.

„Tata a murit acum două zile de COVID! Sunteți niște idioți!”

A murit tata acum două zile de COVID. Acum două zile a murit tata de COVID şi voi protestaţi? Să vă fie ruşine! Oamenii ăia, la Infecţioase acolo, se luptă pentru voi şi voi? Sunteţi nişte idioţi! Să n-ajungeţi acolo!”, a strigat tânărul de la geam către protestatari.

O femeie l-a tras pe bărbat în casă, iar protestatarii au început să-l huiduie.

200 de protestatari anti-restricții la Constanța

Circa 200 de oameni protestează, pentru a treia zi la rând, pe străzile din Constanța.

Oamenii au ieșit, în această seară și au pornit în marș pe marile bulevarde ale orașului, pentru a protesta față de noile restricții impuse de Guvern și față de obligativitatea purtării măștii de protecție, scrie Antena3.ro.

Sursă video: antena3.ro

Proteste violente la Craiova. Fotografia lui Raed Arafat a fost incendiată!

Circa 300 de persoane au luat parte, marți, la manifestații împotriva noilor restricții impuse de autorități, la Craiova. Majoritatea participanților de la proteste sunt membri ai galeriilor de fotbal. De asemenea, pe durata mișcărilor de stradă, fotografia lui Raed Arafat a fost incendiată, relatează Mediafax.