TERIBIL: cutremurele din Turcia și Siria au afectat peste 7 milioane de copii!

Publicat: 14 02. 2023, 16:37
Cutremurele din Turcia și Siria au afectat peste 7 milioane de copii! / Sursa FOTO: flickr.com

UNICEF anunță că peste 7 milioane de copii sunt afectaţi de cutremurele devastatoare care au lovit Turcia şi Siria în ziua de 6 februarie.

În context, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor din cadrul Organizației Naţiunilor Unite îşi exprimă temerea că numărul copiilor ce şi-au pierdut viaţa în urma seismelor s-ar putea ridica la câteva mii.

Frig, foamete, familii destrămate

„În Turcia, numărul total al copiilor care trăiesc în cele 10 provincii afectate de cele două cutremure se ridică la 4,6 milioane. În Siria, 2,5 milioane de copii sunt afectaţi”, a declarat James Elder, un purtătorul de cuvânt al UNICEF, cu ocazia unei conferinţe de presă susținută la Geneva.

„Copiii şi familiile au nevoie disperată de ajutor suplimentar. Numeroşi membri ai personalului organizaţiilor noastre partenere locale şi membri ai echipelor de intervenţie din prima linie au fost ucişi, răniţi, strămutaţi, iar birourile şi echipamentele lor au fost distruse”, a adăugat el.

UNICEF se teme că „numărul copiilor care şi-au pierdut viaţa se ridică la câteva mii”. Aceste cifre nu au fost verificate, dar este clar că „vor continua să crească”.

Potrivit UNICEF, zeci de mii de familii care trăiesc în aer liber în spaţii deschise sunt expuse frigului. „În fiecare zi există informaţii despre un număr tot mai mare de copii care suferă de hipotermie şi de infecţii respiratorii”, a declarat James Elder, menţionând că familiile dorm cu copiii pe străzi, în centre comerciale, moschei, staţii de autobuz şi sub poduri.

În Turcia, UNICEF, în coordonare cu Ministerul Familiei şi Serviciilor Sociale, a trimis asistenţi sociali în spitale pentru a ajuta la identificarea copiilor neînsoţiţi şi separaţi de familii. În plus, organizaţia a lansat zece noi linii telefonice de asistenţă pentru copiii neînsoţiţi şi separaţi de familii. În plus, UNICEF lucrează cu partenerii săi pentru a oferi copiilor afectaţi sprijin psihosocial.

În Siria, a afirmat el, „fiecare copil sub 12 ani a cunoscut doar conflicte, violenţă sau strămutare. Unii copii au fost strămutaţi de şase sau şapte ori”. Potrivit UNICEF, peste 1,7 milioane de refugiaţi sirieni au fost înregistraţi în cele zece provincii afectate din Turcia, dintre care 811.000 sunt copii.