Top 10 – Mașinile din România cu cel mai mic consum de motorină sau benzină

Publicat: 28 03. 2023, 15:26
Actualizat: 28 03. 2023, 15:31

Consumul de carburant reprezintă unul din cei mai importanți factori de luat în calcul, atunci când dorim să cumpărăm o mașină nouă.

Multe mașini comercializate în prezent oferă o economie demnă de luat în seamă, cele mai multe fiind asociate însă cu motorizarea diesel, care devine tot mai nepopulară, în ultimii ani.

În acest material, vom evidenția câteva din mașinile cele mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie, când faci achiziția mult visată.

Ordinea este una aleatorie.

Dacia Sandero – 5.0 litri / 100 km mixt

Dacia Sandero se regăsește pe printre primele locuri în topul mașinilor cu cel mai mic consum și un preț de achiziție foarte bun. O Dacia Sandero cu motor de 0.9 litri TCe și cu 90 de cai putere ajunge la un consum mixt de 5.0 l la 100 km parcurși. Dacia Sandero este una din „mașinile românului”, alături de Dacia Logan. Mai nou, modele Dacia dispun de dotări „ca în afară”, deci a fost îndepărtat și acest impediment. Dacia este o mașină nouă pentru cei care vor un fiabilitate la un preț bun.

Citroen C3 Blue HDI – 3.4 litri / 100 km mixt

Pe primele locuri se regăsește și „francezul” Citroen C3, în versiunea 1.5 BlueHDI cu o putere de 100 CP. Cu un consum de 3.4 litri la 100 km, această mașină este ideală pentru „navetă”.

Citroen C4 Cactus Blue HDI – 3.4 litri / 100 km mixt

Citroen C4 Cactus reprezintă o investiție excelentă, dacă ținem cont de motorizarea diesel 1.5 Blue HDI și un consum de doar 3.4 litri la 100 km. Are climatizare automată, senzori de parcare, suspensii cu amortizare hidraulică, dotări pe care nu le găsim la un entry-level.

Toyota Prius – 3.0 litri / 100 km mixt

La capitolul hibrid, Toyota Prius a excelat întotdeauna, asta și datorită istoriei din spatele modelului – prima mașină hibrid din lume comercializată la scară largă. Consumă 3.0 litri la 100 km.

Toyota Yaris Hibrid – 3.3 litri / 100 km mixt

O altă mașină hibrid, tot de la Toyota și chiar mai populară, este Yaris. Are 75 CP sub capotă, cu un consum de 3.3 litri la 100 km parcurși. Toyota Yaris Hibrid rămâne un model foarte fiabil, cu costuri de întreținere reduse.

Volkswagen Polo – 5.0 litri / 100 km mixt

Nu puteau să lipsească „germanele” din clasament, astfel că Polo reprezintă o opțiune bună, cu cei 60 CP și un consum mediu de 5.0 litri la 100 km. „Veteranul” Polo are o istorie de aproape 40 de ani în spate!

Opel Corsa 1.3 DTE – 3.3. l / 100 km

Opel Corsa are un motor de 1.3 litri, dezvoltând 96 CP, cu un consum mediu foarte bun de doar 3.2 litri.

Ford Fiesta TDCi – 4.3 litri / 100 km mixt

Cel mai accesibil Ford Fiesta are un motor de 1.0 EcoBoost și o putere de 100 CP. Consumul este de 4.3 litri la 100 km. Motorizarea EcoBoost este prezentă pe versiunile 100 CP, 125 CP și 140 CP.

MINI One – 4.9 litri / 100 km mixt

Chiar dacă nu este la fel de popular, MINI One a „prins” și la români. Are un motor de 1.2 litri și 102 CP, cu un consum mixt de 4.9 litri la 100 km și un plus aparte: design-ul care îmbină liniile tradiționale cu cele moderne.

Kia Niro – 3.8 litri / 100 km mixt

Hibridul Niro dispune de un confort ridicat, cu geamuri electrice, încărcător wireless, volan încălzit și are un motor de 1.6 litri, de 141 CP și un consum de 3.8 litri la 100 km parcurși.

Skoda Fabia TDI – 3.1 litri / 100 km mixt

O altă „răsfățată” în alegerile românilor este Skoda Fabia, cu un consum extraurban de 3.1 litri mixt. Are un motor de 1.4 litri și 90 CP.

Renault Kadjar – 3.3 litri / 100 km mixt

Nu în ultimul rând, Renault Kadjar e o mașină spațioasă, de tip SUV, cu dotări generoase. Motorul de 1.2 litri nu ridică semne de întrebare, dezvoltă 130 CP și oferă un consum de 3.3 l la 100 km.