Trace, constructorul cu cel mai mare PROGRES pe un lot de autostradă înregistrat în decembrie

Publicat: 06 02. 2024, 15:40

This browser does not support the video element.

Asocierea Trace – Coni, constructorul lotului 2, Mizil – Pietroasele (28 km) al Autostrăzii Ploiești-Buzău, parte din Autostrada Moldovei (A7) a înregistrat în luna decembrie cel mai mare avans, de aproape 8% în topul constructorilor de autostrăzi și drumuri expres. În ultima lună a anului trecut, Trace lucra de zor la structurile de beton care susțin cele 15 poduri de pe segmentul Mizil-Pietroasele. La acea vreme, o echipă Gândul s-a aflat pe șantier și a monitorizat lucrările.

Fie că vorbim de cel mai lung pod al segmentului construit de Trace, cel pe structură de tablier metalic, de la kilometrul 38 + 309, fie de cel cu grinzi de beton de 40 de metri, de la kilometrul 45+407, activitatea este una intensă. Muncitorii lucrează la împletitura de fier-beton, care va arma pilonul de susținere, dar și la cofrare pentru a se pregăti turnarea betonului.

“Pentru partea noastră avem 15 poduri. Aici este cel mai mare dintre poduri care este pe structură metalică. Distanța pentru podurile metalice este mai mare decât podurile normale, din beton”, ne pune în temă managerul de proiect Trace România, Georgy Ivanov.

Pentru ca structurile care susțin podul cu tablier metalic să fie bine prinse în pământ s-au forat nu mai puțin de 80 de piloți la o adâncime de 25 de metri.

“Structura pe tablier metalic este mai lungă față de grinzile de beton. Grinzile de beton se fac la o lungime de 24-40 de metri, cele pe tablier metalic se fac la 60 de metri”, detaliază și șeful de șantier Ștefan Stan.

„Structura de beton nu afectează cu absolut nimic stratul rutier”

El ne asigură că podul de 180 de metri lungime nu va avea probleme cu asfaltul.

“Au rost de dilatație, cu totul și cu totul au etapele lor. Deci nu are nicio legătură cu asfaltul, cu structura de tablier metalic, cu structura de beton, deci nu afectează cu absolut nimic stratul rutier”, afirmă Stan.

Și la cel mai mare pod cu grinzi de beton o echipă de muncitori “împletește” armătura de fier beton. Și piloții acestuia au fost forați la 25 de metri, iar culeele care vor susține grinzile de beton, lungi de 40 de metri, sunt impresionante. De la cota 0 până la 8 m, unde vor fi grinzile montate, doar într-o culee au fost turnați 600 metri cubi de beton.

“Acum l-am adus la etapa de hidroizolare, ceea ce intră în contact cu pământul, și ne pregătim pentru armare, pentru cofrare și pentru betonare zid întors, zid de gardă, ceea ce e la partea superioară a plăcii”, explică Ștefan Stan această etapă a lucrării.

„Noi lucrăm cu Ferrobeton, acesta este producătorul nostru”, a mai spus managerului de proiect Georgy Ivanov.

Lucrările sunt în grafic

Conform managerului de proiect al Trace România, lucrările sunt în grafic.

“Nu trebuie să ne grăbim, nu trebuie să mergem mai încet, trebuie să mergem în graficul nostru. Calitate și siguranță, în primul rând”, a conchis Ivanov.

Conform lui Georgy Ivanov, în octombrie 2024 lucrările vor fi finalizate. Compania bulgară Trace are 25 de ani de experiență în construcția infrastructurii de transport, în Balcani, internațional. Este listată la Bursa de Valori din Sofia, din 2007. Trace a fost desemnată câștigătoare pe lotul 2 al autostrăzii Ploiești-Buzău, parte din Autostrada Moldovei, alături de românii de la Coni. Pe 7 iunie 2022 a fost semnat contractul, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 11 august.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, construit de Asocierea Coni-Trace, aproape de 50%

EXCLUSIV VIDEO | Trace a început probele tehnologice la instalația de producere a asfaltului necesar pentru lotul 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău

VIDEO EXCLUSIV | Soluții și strategii Trace pentru ample, complexe și dificile lucrări de infrastructură în Serbia și Bulgaria