Tribunalul București reacționează după criticile referitoare la respingerea cererii de redeschidere a dosarului „10 august”: Decizia a fost luată în baza legii, nu a emoțiilor și sentimentelor

Publicat: 03 03. 2021, 15:07
Tribunaoul București / Sursa foto: Shutterstock

Tribunalul București a transmis miercuri, 3 martie, un comunicat de presă prin care aduce o serie de precizări referitoare la decizia de respingere a cererii procurorilor DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în dosarul „10 august”.

Astfel, reprezentanții instituției susțin că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar hotărârea în respectivul dosar a fost adoptată în baza legii și a probatoriului, nu pe baza emoțiilor și sentimentelor.

„Pentru corecta informare a cetăţenilor, faţă de reacţiile exprimate în spaţiul public cu referire la hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.26704/3/2020, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Bucureşti formulează următoarele precizări:

În pronunţarea soluţiilor judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art. 124 alin. 3 din Constituţia României.

Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente”, se arată în comunicatul Tribunalului București.

Decizia, criticată de mai mulți politicieni

Reacția instanței vine în contextul în care mai mulți oameni politici, printre care ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, dar și premierul Florin Cîțu, au criticat decizia judecătorilor de respingere a cererii de redeschidere a dosarului privind violențele din 10 august 2018 din Capitală.

Reprezentanții Tribunalului București cer, în aceste condiții, ca separarea puterilor în stat să fie respectată în continuare, iar discursul public la adresa deciziilor instanțelor să fie echidistant.

„Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor.

În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat”, se mai arată în comunicat.

Tribunalul București a respins cererea DIICOT de redeschidere a dosarului „10 august”

Solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august” a fost respinsă, marți, de Tribunalul București. Astfel, dosarul rămâne clasat.

Procurorii au vrut să redeschidă urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.